Cum să te faci plăcută de ceilalți. Câteva metode simple cu care nu dai greș

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 22 iunie 2022, 11:56

Să fii o persoană plăcută de ceilalți nu înseamnă că trebuie să renunți la cine ești pentru a-i mulțumi pe cei din jur, ci să fii atentă la anumite comportamente care inspiră încredere și fac o impresie bună.

Să te faci plăcută de ceilalți nu este chiar așa de greu, dacă ești atentă la câteva reguli simple. Studiile arată că o persoană empatică, care le arată celorlalți că îi pasă cu adevărat de ei, are de câștigat atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Persoanele simpatice au șanse mai mari să aibă o carieră de succes, ai observat? Prietenia și încrederea ne fac mai atractivi, spun psihologii, potrivit brightside.me. Iar să lași o impresie bună presupune niște calități pe care le poți dezvolta și tu.

Cum să te faci plăcută de ceilalți. Câteva metode simple cu care nu dai greș

Dă din cap atunci când cineva vorbește cu tine

Să dai din cap atunci când oamenii vorbesc cu tine este un obicei bun, care arată că ești implicată în conversație. Când dai din cap în semn de acord, interlocutorul tău va ști că ești atentă la ce spune. Ai totuși grijă să nu exagerezi pentru că poate fi un semn că ești o persoană nesigură, care încearcă să fie de acord cu tot ce spune celălalt.

Cere părerea celorlalți

Să ceri sfaturi nu înseamnă că nu ai încredere în tine, ci că știi cât de mult contează comunicarea în relații. Lasă deoparte frica că i-ai putea deranja pe ceilalți și nu uita că tuturor oamenilor le place să se simtă apreciați. Atunci când le ceri sfaturi înseamnă că prețuiești opinia lor.

Alege cu grijă cuvintele

Alegerea cuvintelor este o parte importantă în comunicarea cu ceilalți și poate determina modul în care ne percep oamenii din jur sau cum se simt în preajma noastră.

De exemplu, dacă ai în vizită prieteni și le oferi ceva ce ai gătit deja, nu le spune că pot încerca ce a mai rămas. Ar putea crede că ai găsit o modalitate prin care vrei să scapi de resturi, ca să nu le arunci. Dacă le spui că ai făcut gătit suplimentar, ar suna mult mai bine și ar lăsa impresia că ești o persoană grijulie.

Nu încerca să pari perfectă

Nimeni nu e perfect, așa că nu îți consuma energia în încercarea de a-ți ascunde defectele. Dacă nu vrei să pari nesigură, dă-ți voie să faci greșeli. Oamenii care-și dezvăluie imperfecțiunile sunt percepuți ca fiind sinceri, ceea ce este un semn de încredere. În plus, ceilalți te vor percepe mai simpatică și mai atrăgătoare pentru că pot relaționa cu tine, în loc să te vadă ca pe o amenințare.

Nu lăsa impresia că le știi pe toate

Să vorbești cu oameni care se comportă ca și cum ar ști totul poate fi destul de frustrant. Nimeni nu va fi captivat de cunoștințele tale, ci dimpotrivă. Oamenii care au toate răspunsurile sunt de obicei percepuți ca manipulatori și amenințători, nicidecum atractivi. În plus, străduința de a arăta tot ce știi indică nesiguranță.

Fii atentă la dorințele celorlalți

Să cumperi cadouri originale pentru ceilalți poate fi o activitate stresantă, dar nu și dacă ești atentă la dorințele și hobby-urile celor din jur. Secretul este să fii atentă la oamenii de lângă tine. Când o persoană de care îți pasă îți menționează ceva care îi place sau de care are nevoie, notează-ți. Vei ști exact ce cauți atunci când va veni vremea să îi faci un cadou.

Alege apă în loc de cafea sau ceai

Este important pentru noi să lăsăm o impresie bună atunci când vine vorba și de mediul profesional. Înainte de un interviu sau o întâlnire importantă, probabil ți se va oferi un ceai sau o cafea. Reține însă că nu ești la o cafenea și ar putea cauza un deranj și o tăcere incomodă așteptarea băuturii.

În schimb, un pahar cu apă ar putea fi o soluție mai bună. Nu doar că te va împrospăta, dar nici nu vei deranja pe nimeni, ceea ce face întotdeauna o impresie bună.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!