„Te rog, Doamne, dă-mi putere să-i ajut!” Mărturiile unui pompier prezent la accidentul în care a murit nepoata artistei Amelia Papazzisu

De Unica.ro, pe

În urmă cu câteva zile, pe 25 iulie, nepoata artistei populare Amelia Papazissu, Iulia Alexandra, și-a pierdut viața într-un accident de mașină. Tragedia a avut loc în Ialomița. Iulia avea 23 de ani. Mașina în care se afla Iulia, a fost condusă de un tânăr din Buzău, de 26 de ani, care a scăpat cu viață.  Din cealaltă mașină implicată în accident, o altă persoană și-a pierdut viața.

În jurul orei 15:12, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în localitatea Movila, în care au fost implicate două autoturisme și patru persoane. La locul evenimentului au fost alocate imediat, patru echipaje de salvatori, din cadrul Stației de pompieri Fetești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. În sprijinul acestora au intervenit și două echipaje ale SAJ Ialomița. În urma impactului au rezultat patru victime.

Două dintre victime sunt inconștiente și încarcerate, iar celelalte două sunt conștiente, cooperante și neîncarcerate. După extragerea dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor, una dintre victimele inconștiente a fost declarată decedată, iar ce-a de-a doua a fost găsită în stop cardiorespirator“, au anunţat pompierii ISU Ialomiţa, pe 25 iulie, potrivit Antena 3.

Plutonierul Rareș Olteanu, de la Stația de Pompieri Țăndărei, face parte din echipa de intervenție trimisă la locul accidentului. ISU Ialomița a făcut publică, în mediul online, una dintre conversațiile plutonierului Olteanu cu dispeceratul 112. Discuția este de-a dreptul cutremurătoare.

Citeşte şi: Gabriela Duțescu, antrenorul vocal la „Vocea României” al echipei lui Tudor Chirilă, s-a stins din viață

Sunt plutonier adjutant Olteanu Rareș de la Stația de Pompieri Țăndărei! În fața mea s-a produs un accident rutier! Vă rog să mă transferați la pompieri! Sunt pe drumul către Țăndărei, acum am ieșit din Movila. Sunt 2 autoturisme implicate. Vă rog să rămâneți în telefon până fac evaluarea victimelor. Mai am puțin până la ei. Sunt 4 persoane implicate, 2 bărbați și 2 femei. Trimiteți descarcerarea, ambele femei sunt încarcerate!

Cele 2 victime sunt în stop cardio-respirator! Vă rog să vă grăbiți! Dacă aș putea doar să o scot dintre fiare! Te rog, Doamne, dă-mi putere să îi ajut! – a transmis plutonierul Olteanu dispeceratului 112, potrivit ISU Ialomița.

Din păcate, când au ajuns ajutoarele, Rareș Olteanu  era cu ochii în lacrimi. Plutonierul scosese victimele din mașini, însă pentru două dintre ele nu s-a mai putu face nimic.  

Nu am putut să le salvez! S-au ciocnit chiar pe partea lor. Pe ele nu le-am mai putu ajuta! – a mai spus Rareș Olteanu.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!