„Elixirul nemuririi”, folosit în Antichitate, a fost descoperit în China

De antichitate, china, elixir, nemurire, pe
Elixirul nemuririi a apărut până acum doar în texte antice, însă de curând a fost descoperit îm China, într-un mormânt vechi de aproximativ 2.000 de ani.

Persoanele bogate din China își doreau foarte tare o poțiune magică care să le ofere viața veșnică. Însă acest remediu nu a fost descoperit niciodată. Dar au reușit să creeze o băutură care seamănă cu una alcoolică.

Recipientul cu faimosul elixir a fost găsit într-un mormânt din perioada Dinastiei Han (202 î.e.n. – 8 e.n.) ce aparține unei familii de nobili și conține 3.5 litri de licoare.

Este prima dată când „medicamentul nemuririi” a fost găsit în China”, a declarat Shi Jiazhen, directorul Institutului pentru Relicve Culturale şi Arheologie din Luoyang, unde a fost excavat mormântul, citat de Daily Mail.

Lichidul are o importanţă semnificativă pentru studierea concepţiilor chinezilor cu privire la atingerea nemuririi şi studierea evoluţiei civilizaţiei chineze”, a precizat el.

La început arheologii au crezut că este vorba despre lichior deoarece lichidul are o „aromă alcoolică”.

Mormântul oferă material valoros pentru studiul nobililor din acea perioadă şi pentru cunoaşterea ritualurilor funerare”, a explicat Pan Fusheng, arheolog în cadrul proiectului.

În mormânt au mai fost descoperite alte câteva vase colorate, artefacte de bronz și rămpșițele celor îngropați acolo.

Potrivit rezultatelor de laborator, poțiunea este constituită din azotat de potasiu și alunit, un mineral din aluminiu. Aceste substanțe nu sunt otrăvitoare, însă sunt folosite în pesticide, îngrășăminte și combustibil de rachete.

Pe de altă parte, se știe că împărații și nobilii Chinei obișnuiau să se otrăvească în încercarea de a-și prelungi viața.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!