Mesajul Ekaterinei, tânăra care este soldat în garnizoana ce apără Azovstal: „Celui care mai răspândește informații că am murit îi voi trage un glonț în genunchi”

De Unica.ro, pe

În garnizoana care apără combinatul Azovstal de la Mariupol, din Ucraina, de forțele ruse, se numără și Ekaterina, o curajoasă tânără de 21 de ani.

Combinatul Azovstal este apărat neîncetat de soldații ucraineni, care refuză să se predea în fața invadatorilor ruși. Deși situația în care se află este catastrofală, aceștia rezistă. Printre soldați se numără și Ekaterina, care are 21 de ani. Aceasta a confirmat că „batalionul rezistă”, după cum relatează publicația Obozeravatel.

Pe măsură ce forțele ruse continuă să bombardeze uzina Azovstal, soldații ucraineni cântă imnul Ucrainei și cântece patriotice, încurajându-se reciproc. Ekaterina chiar a fost supranumită „Pasărea Mariupolului”, după ce a apărut un videoclip înregistrat în buncărele Azovstal, în care cântă imnul țării, „Șce ne vmerla Ukraiina” (n.r. – „Încă nu a murit Ucraina”).

Ekaterina a transmis recent un mesaj prin care atrage atenția să nu se mai răspândească zvonuri false cu privire la moartea ei. Aceasta a spus: „Celui care mai răspândește informații că am murit îi voi trage un glonț în genunchi! Oameni buni, voi supraviețui”.

Citește și: Comisia Pulitzer, premii pentru jurnaliștii ucraineni: „Au perseverat să ofere o imagine exactă a unei realități teribile, aducând onoare Ucrainei și jurnaliștilor din întreaga lume”

Citește și: Liderul separatist din Donețk vrea să transforme Mariupolul într-o stațiune: „Rusia este aici pentru totdeauna”

Citește și: Vladimir Putin, semne de slăbiciune la parada militară: și-a acoperit picioarele cu o pătură. „Există motive să ne îngrijorăm pentru el”

Citește și: Comisarul pentru Drepturile Omului în Ucraina: „Copiii au fost violați în fața părinților și părinții în fața copiilor lor”

Totodată, a menționat că garnizoana Mariupol rezistă și că „apărătorii vor lupta până la capăt”. Ea a ținut să precizeze că nu se consideră vedetă, ci spune că tot ce face, face pentru „scumpa mea patrie, Ucraina”.

În noi fotografii publicate, Ekaterina și soldații continuă să zâmbească, în pofida dezastrului din jur. „Stelele se sting, dar noi vom trăi pentru totdeauna”, a mai transmis Ekaterina. „La fel ca Mariupol, la fel ca Ucraina. Totul va fi bine!”

Forțele ruse au asaltat uzina Azovstal pe 9 mai, aceasta continuând însă să fie apărată după evacuarea civililor. Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a spus sâmbătă că „toate femeile, copiii și bătrânii” care se ascundeau la Azovstal au ieșit din complex și au fost evacuați. Operațiunile de evacuare a civililor au început în data de 5 mai. Cu toate astea, se estimează că aproape 2.000 de soldați, mulți dintre ei răniți sau chiar morți, încă se află în interior.

Foto – Nik Mark/Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!