Cum a fost la „Atelierul de autocunoaștere”, organizat de Unica și Andreea Raicu

De Revista Unica pe 02 noiembrie 2018
O noua ediție a Atelierelor de Idei Unica a avut loc la Park Lake Shopping Center. De data aceasta, a fost vorba de o ediție specială, un „Atelier de dezvoltare personală și autocunoaștere”, ce a avut-o ca invitată pe Andreea Raicu (Mind-Body Coach). Vedeta ne-a povestit despre noua carte lansată, „Descoperă-te” și ne-a vorbit despre echilibru, un stil de viață sănătos, mindfulness și dezvoltare personală. Workshopul de autocunoaștere organizat de Unica a adunat zeci de cititoare care au primit de la Andreea Raicu sfaturi interesante, autografe și răspunsuri la toate întrebările.

Joi, 1 noiembrie, la ora 19:00, revista Unica a organizat „Atelierul de Autocunoaștere”, eveniment în cadrul căruia, Andreea Raicu ne-a vorbit despre echilibru și dezvoltare personală, sănătate și frumusețe. Participanții la acest workshop s-au bucurat să primească numeroase sfaturi utile, o sesiune de autografe și poze, dar și un discount special la noua carte a Andreei Raicu, „Descoperă-te”. De asemenea, toți cei prezenți la eveniment au avut ocazia să participe și la o tombolă, în urma căreia s-au câștigat trei premii oferite de Rogé Cavaillès.

Andreea Raicu a lansat cartea „Descoperă-te” pentru că simțea nevoia să împărtășească mai mult decât putea să o facă pe blog

Andreea a pornit ideea noii sale cărți, „Descoperă-te”,  pentru că simțea nevoia să le împărtășească cititorilor săi mai multe informații decât putea să o facă pe blog sau pe postările din social media: „Simțeam nevoia să împărășesc mai mult decât puteam să o fac pe blog, pe site sau pe postările din social media. A venit de la comunitatea aceasta propunerea, pentru că scriam și părea că nu e de ajuns, nu e ceea ce oamenii și-ar fi dorit… voi face ceva mult mai complet, mult mai complex în așa fel încât să creez o carte în care am așternut foarte multe experiențe din viața mea. Este un jurnal extrem de sincer, un jurnal în care am vorbit despre experiențele dure si mai puțin dure, placute si neplacute”, a spus Andreea.

Andreea le-a vorbit cititorilor despre sinceritate și vulnerabilitate

Sinceritatea este un lucru care o caracterizează pe Andreea. Vedeta le-a vorbit celor prezenți despre importanța sincerității, a autenticității și a vulnerabilității: „Vulnerabilitatea înseamnă să ai puterea să te arăți așa cum ești! Să ai puterea să te dezbraci în fața oamenilor și să nu îți mai pui toate măștile cu care noi de cele mai multe ori ieșim din casă. (..) Ce am înțeles este că atunci când nu ești vunerabil și ești închis, încerci să pari altceva decât ești. Poți să blochezi lucrurile care ar putea să te rănească, dar ai putea să blochezi și lucrurile bune care ar putea sa vină în viața ta, pentru că nu există un filtru pentru emoții pozitive sau negative, cum mulți oameni le numesc. Emoțiile nu sunt pozitive sau negative… cumva ne punem acest zid în jurul nostru și nu intră ceea ce ne dorim să intre, nu putem avea o conexiune reală cu cineva, pentru că dacă noi spunem că suntem puternici, inteligenți, extraordinari, fascinanți.. practic tu vorbești despre niște atribute, nu despre tine și atunci când ai aceste haine, oamenii nu te pot vedea așa cum ești. Eu am muncit extraordinar de mult cu mine să învăț să fiu vulnerabilă și să vad că nu mi se întamplă nimic dacă sunt vulnerabilă, dacă sufăr sau am tot felul de emoții pe care mulți le consideră negative. Viața nu poate fi făcută din lucruri care ne bucura de fiecare dată, pentru că nu putem crește din bucurii de fiecare dată, creștem doar din momentele grele, atunci când avem curajul să ne ducem la ele”, a completat Andreea.

Andreea a mărturisit faptul că i-a luat mult timp să fie atentă la nevoile sale

„Și eu ca și altcineva de aici, sunt la fel… am nevoi, îmi doresc lucruri și am nevoie de spațiul meu. Am nevoie să mă simt bine cu mine și să fac lucrurile în acord cu mine. Nu mi-am îndeplinit nevoile, ele s-au transformat în frustrări și am căzut (…). Mi-am schimbat părerea despre ce înseamnă să fii puternic și atunci chiar dacă mi se întâmpla ceva rău, în loc să mă întreb «De ce mă simt așa?», ignoram acele stări care erau niște semnale de alarmă, semnale ca îmi spuneau «e ceva în neregulă cu tine, uită-te în interiorul tău!» , eu le ignoram, pentru că aveam să merg undeva foarte departe și bineînțeles că m-am lovit de un zid și… am căzut”, le-a mărturisit Andreea cititoarelor Unica.

Andreea Raicu: „Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru puterea, determinarea și deschiderea pe care le-am avut”

„A ținut de mine toată schimbarea asta cum ține de fiecare dintre noi, pentru că nimeni nu poate să ne facă schimbarea! Nimeni nu poate să ne trăiască viața! Lucrul pentru care îi sunt recunoscatoare lui Dumnezeu este puterea, dar și determinarea și deschiderea pe care le-am avut pentru a mă duce să fac o calatorie în mine, important e să ai curajul să te uiți aici (n.r. în suflet), să te uiți în cele mai ascunse locuri. (…) Ce e important este să experimentezi, pentru că atunci simți pe pielea ta ce poți să faci!”

Andreea Raicu: „Acceptarea este vitală în orice capitol din viața noastră”

„Mulți ani am considerat că frumusețea trebuie să fie perfecțiune, perfecțiunea înseamnă frumusețe (…), lucrul pe care l-am înțeles este că nu te poți lupta cu timpul și cel mai important lucru în procesul de îmbătrânire este acceptarea. Acceptarea este vitală în orice capitol din viața noastră, pentru că sunt lucruri pe care nu le putem schimba și trebuie să le acceptăm, pentru că dacă nu le acceptam o să fim într-o luptă continuă. Ce poți să schimbi este felul cum reacționezi și răspunzi la situația respectivă.”

Andreea a vorbit și despre dietele pe care le-a ținut de-a lungul timpului

„Eu eram foarte pofticioasă, mâncam foarte mult și de toate. Până când, la un moment dat am început să simt să nu mai mănânc chiar așa de toate și să am grijă de mine. (..) De-a lungul timpului, am încercat diferite stiluri alimentare, am trecut de la vegan la raw vegan, ketogenic, alcalin, macrobiotic. Am incercat foarte multe lucruri și am păstrat din fiecare ceea ce mi s-a potrivit. Am învățat să nu am reguli, pentru că pot să am reguli, dar dacă simt să le încalc, le încalc. (…) Dacă într-o zi simt nevoia să mănânc ceva dulce, mănânc ceva dulce, dacă cineva mănâncă cartofi prăjiți lângă mine, mănânc cartofi prajiți… nu mă mai cert, nu mă mai biciuiesc, pentru că nu așa facem cu un om pe care il iubim”, a mai spus Andreea.

Andreea a scos din alimentație zahărul glutenul, prăjelile sau băuturile acidulate

„Nu mai mănânc zahăr, gluten, prăjeli, carne, produse semipreparate, nu beau băuturi acidulate, nu fumez, nu beau nici alcool, poate un pahar de vin o dată la nu știu cât timp, nu mănânc seara foarte târziu. (…) Nu mă culc niciodată cu stomacul plin, pentru că seara toate funcțiile organismului încetinesc și corpul trebuie să se odihească noaptea, nu să aibă ceva de facut… adică sa digere mâncarea. Mi s-a întamplat de câteva ori sa ma culc cu stomacul plin și să mă trezesc extrem de obosită, extrem de umflată și extrem de balonată, pentru că e foarte important ca noi să ne odihnim noaptea, nu să stăm și să digerăm mâncare.”

Andreea a vorbit și despre meditație și sport

„Meditație fac zilnic, e primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc, mai fac și seara câteodata (…), mișcare încerc să fac în fiecare zi. (…) Fac înot, yoga și cardio. Alerg in general… lucrez și cu antrenor, lucrez și singură. Uneori simt nevoia să fiu singură, de exemplu dimineața o tură de parcul Herăstrău este momentul de liniște, momentul în care eu mă încarc în natură cu mine și cu tot ce am nevoie pentru o zi întreagă”, a mărturisit Andreea.

Citește și: „Andreea Raicu, dezvăluiri despre fostele relații »Am fugit de singurătate cât am putut«”

„Andreea Raicu a dezvăluit cauza depresiei sale”

Foto: Dumitru Angelescu

Video: Facebook Unica.ro 

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"