Cum arăta Hillary Clinton în tinerețe. Fosta Primă Doamnă a Americii, de o frumusețe răpitoare

De Oana Savin pe 11 decembrie 2018
Acum este una dintre cele mai influente și mai cunoscute femei din Statele Unite ale Americii, însă când a cunoscut-o Bill Clinton era o fată simplă, dar extrem de frumoasă. Hillary Clinton l-a cucerit pe fostul președinte american de la prima vedere.

Cum s-au cunoscut Hillary și Bill Clinton

Hillary Rodham și Bill Clinton urmau aceeași facultate de Drept la Yale, în anul 1971. Amândoi se aflau la bibliotecă, iar el nu putea să își ia privirea de la ea. Atunci, Hillary a decis să facă primul pas și să îi vorbească.

Studiam la bilbiotecă, iar Bill stătea în ușă, vorbind cu alt student – și am observat că se tot uita la mine. Făcea asta întruna. Așadar m-am ridicat de la birou, am mers la el și i-am spus: dacă vei continua să te uiți la mine iar eu voi continua să te privesc înapoi, așa că mai bine facem cunoștință. Sunt Hillary Rodham. Și asta a fost”, a declarat fosta Primă Doamnă a Americii pentru Clinton House Museum.

După câteva zile au ieșit la o primă întâlnire.

Cererea în căsătorie

Bill Clinton a cerut-o de mai multe ori pe Hillary de soție, înainte ca aceasta să accepte propunerea.

Eram extrem de îndrăgostită de el dar foarte confuză în legătură cu viitorul meu și viața mea. Așa că am spus NU nu acum când voiam să zic de fapt acordă-mi timp”, a povestit ea.

În 1974, Hillary s-a mutat în Arkansas pentru a fi alături de viitorul ei soț. În timpul unui călătorii în Nord-Est, Bill a fost atât de stresat că Hillary era plecată încât a cumpărat o casă mică în care să locuiască împreună la întoarcerea ei.

Am cumpărat-o. Trebuie să te măriți cu mine acum deoarece nu pot locui singur acolo. Așadar o să te măriți cu mine”, i-a spus Bill Clinton viitoarei sale soții.

Atunci, ea a înțeles că intențiile lui sunt serioase și a acceptat să îi fie soție.

Hillary Clinton, de o frumusețe răpitoare în tinerețe

La nuntă, Hillary a arătat superb, naturalețea ei și bluclele șatene scoțându-i în evidență trăsăturile frumoase. Ea părea foarte îndrăgostită de noul ei soț, cel care avea să devină președinte al Statelor Unite ale Americii.

Cum arăta Hillary Clinton în tinerețe. Fosta Primă Doamnă a Americii, de o frumusețe răpitoare

Hillary Clinton în imagini

Cum arăta Hillary Clinton în tinerețe. Fosta Primă Doamnă a Americii, de o frumusețe răpitoare

Hillary Clinton în anul 2014

Cum arăta Hillary Clinton în tinerețe. Fosta Primă Doamnă a Americii, de o frumusețe răpitoare

Hillary Clinton în anul 2018

Sursă foto: Northfoto

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie