Ce înseamnă codul „SSSS” de pe biletul de avion

De Amelia Matei pe 28 noiembrie 2017
Dacă te pregătești de o călătorie în SUA, ar fi bine să examinezi cu atenție biletul de îmbarcare în avion, deoarece s-ar putea să ai parte de o surpriză neplăcută. Codul „SSSS”, necunoscut de majoritatea pasagerilor, pune în alertă oficialii de securitate ai aeroportului că pasagerul trebuie să fie supus unui control meticulos.

Cele patru consoane „SSSS” formează acronimul pentru „Secondary Security Screening Selection”/ ”Selecţia Secundară pentru Scanare de Securitate” și obligă pasagerul la un control amănunțit al bagajelor, la scanarea în plus a corpului și, uneori, chiar la un interogatoriu cu privire la planurile de călătorie.

Administraţia de Securitatea Transporturilor (TSA) a declarat că cei care sunt nevoiţi să treacă prin acest procedeu suplimentar sunt aleşi de programul „Secure Flight” cu ajutorul unei baze de date a agenţiilor de transport persoane. De asemenea, sunt vizate de acest program persoanele care îşi cumpără un bilet doar dus, cele care achiziţionează în ultimul moment un loc pentru o cursă aeriană sau călătorii care se întorc dintr-o ţară cu risc ridicat.

Mai mult, un purtător de cuvânt al TSA a declarat că pasagerii primesc codul „SSSS” dacă apar pe o listă de urmărire a Serviciilor Secrete, numită Selectee List, dar alţii primesc codul la întâmplare.

Singura cale de ieşire din această „listă neagră“ se face printr-o cerere la TRIP, programul de investigaţie al călătorului (Traveler Redress Inquiry Program) al Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

Programul „Secure Flight” a fost implementat în 2010 ca urmare a legilor care au intrat în vigoare după  atentatele de la 11 septembrie 2001. Cu toate acestea, codul a fost văzut pe biletele de îmbarcare înainte de acele evenimente, astfel încât se crede că acest cod a fost folosit şi în cadrul unui program anterior.

Citește și – Şapte paşi pentru a cumpăra cel mai ieftin bilet de avion

Citește și – De ce toate avioanele au o mică gaură în geam

Foto – Shutterstock

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie