Ce a declarat fosta soacră a lui Cristi Borcea în ziua căsătoriei cu Valentina Pelinel

Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit ieri, în secret. Cei doi au făcut cununia civilă, însă și-au dorit ca evenimentul să fie unul discret, invitându-și doar prietenii și familia.

Mariana Vidican, mama Alinei Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea de care a divorțat în urmă cu aproximativ 2 ani, a ținut să-i transmită fostului ginere, chiar în ziua în care acesta și-a legat destinul de Valentina Pelinel, un mesaj ușor ironic, dar pe cât se poate de adevărat: “Sper ca de această dată casa de piatră va fi făcută dintr-o piatră mai rezistentă, nu ca în celelalte cazuri. Sper să fie fericiți împreună cât mai mult timp”, – a declarat Mariana Vidican pentru wowbiz.ro

Valentina Pelinel si Cristi Borcea - cununie civila

Totodată, întrebată despre starea Alinei Vidican, mama acesteia a transmis: “Alina este bine. Copiii au început școala, totul este bine cu ea. Asta e tot ce mă interesează, să știu că este bine. De altfel, doar despre asta vorbim, nu mă bag mai mult în viața ei. Eu i-am dat viață, dar ea trebuie să și-o trăiască, nu trebuie să îi spun eu cum”.

Alina Vidican, în vârstă de 34 de ani, manechin de profesie, și Cristi Borcea, 48 de ani, s-au căsătorit în 2011, imediat după ce fostul acționar de la Dinamo a divorțat de Mihaela Borcea, cea care i-a fost soție timp de 23 de ani. Mariajul a durat până în 2016, iar cei doi au împreună o fetiță și un băiat. Cristi Borcea are 7 copii, iar acum se pregătește să devină din nou tată, pentru a doua oară cu Valentina Pelinel, aceasta fiind însărcinată cu gemeni.

Citește și – Cât a costat inelul de logodnă al Valentinei Pelinel. Bijuteria este spectaculoasă

Citește și – Cristi Mitrea, declarație surprinzătoare despre Andreea Mantea: “Suntem o familie până la urmă”

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: