(P) Suferi de insomnie din cauza stresului de la serviciu? Iată câteva sfaturi pentru un somn mai odihnitor

De Unica.ro, pe

Insomnia este o afecțiune frecventă, cu care se confruntă o mulțime de persoane din întreaga lume. Cauzele sunt diverse, în funcție de condițiile de viață ale fiecăruia, dar în mod frecvent apare concomitent cu stresul de orice fel, mai ales legat de responsabilitățile de la serviciu.

Dacă și tu te confrunți cu această problemă într-o atât de mare măsură, încât simți că nu mai dai randament la muncă sau atunci când vrei să faci alte activități în viața de zi cu zi, poți să apelezi la câteva metode cu efecte dovedite pentru combaterea insomniei.

Iată cum poți să te odihnești în mod corespunzător, în timpul perioadelor stresante de la locul de muncă:

Ia un supliment cu magneziu

Suplimentele alimentare sunt utile, în general, pentru ameliorarea carențelor de nutrienți din organism. Acestea ajută și în cazul tratării insomniei, care este uneori un semn că suferi de  deficiență de magneziu, mai ales dacă te confrunți și cu sindromul picioarelor neliniștite. Alege să consumi acest mineral sub formă de orotat, în varianta oferită de Magnerot.ro. El se absoarbe cu mai multă ușurință în corp, de aceea, este suficientă doar o cantitate mică, pentru eficacitate sporită.

Apelează la un supliment cu melatonină

Un alt supliment alimentar care te ajută să combați insomnia este melatonina. Aceasta se găsește în mod natural în organism, dar uneori apare o carență care poate fi ameliorată prin pastile. Are un rol important în grăbirea instalării stării de somn, creșterea numărului ore de odihnă și îmbunătățirea calității acesteia. 

Ia vitamine B

Vitaminele B sunt importante pentru că au un rol esențial în numeroase procese din corp. Acestea au efecte asupra sănătății psihice, favorizând starea de bine și somnul odihnitor. S-ar putea ca acestea să lipsească din organism, ceea ce te predispune la îngrijorare și anxietate.

Schimbă-ți obiceiurile dinainte de a te duce la culcare

Dificultatea de a adormi poate apărea mai ales când ai multe griji la serviciu și pentru că încerci să adormi dintr-odată, fără o pregătire prealabilă. Nu te poți aștepta să te odihnești, dacă cu cinci minute înainte de a pune capul pe pernă te gândeai intens cum să rezolvi o anumită problemă pe care ai întâmpinat-o în timpul zilei.

E important să-ți creezi un ritual de relaxare înainte de culcare. Evită să folosești dispozitivele electronice de orice fel și concentrează-te pe bunăstarea personală, petrecând timp de unul singur sau alături de cei dragi. 

Folosește aromaterapia și metodele de iluminare artificială potrivite

Poate fi util și să folosești uleiurile esențiale pentru aromaterapie, pentru că acestea au un efect puternic asupra stării de spirit. De asemenea, este recomandat să reduci lumina artificială din dormitor și să lași aprins doar un bec cu lumină caldă, care nu deranjează. 

Acestea sunt câteva aspecte de luat în considerare atunci când vrei să te detașezi de grijile de la locul de muncă, pentru a avea un somn mai profund. Anumite carențe de nutrienți din organism te pot predispune la un nivel de stres amplificat, care îți afectează și capacitatea de a te odihni cum trebuie. Așadar, ia în considerare fiecare sfat din articol și bucură-te din nou de un somn odihnitor.

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!