(P) 5 motive pentru care trebuie să iei acid folic dacă vrei să rămâi însărcinată

De Unica.ro, pe

Trebuie conștientizată „importanța utilizării acidului folic de către femei foarte devreme, adesea înainte de a-și da seama că sunt însărcinate”, spunea dr. Alex R. Kemper, profesor de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universității Duke, SUA , despre necesitatea suplimentării cu acid folic în perioada pre-sarcină. Acest lucru este important deoarece tubul neural se formează în primele 28 zile de sarcină, iar rolul crucial al acidului folic este de a preveni defectele de formare a tubului neural.

În perioada de dinainte de a rămâne însărcinată, folatul (acidul folic) – una din vitaminele complexului B – este esențial tocmai pentru a favoriza sarcina – prin efectele sale privind calitatea și maturarea ovocitelor, implantarea, placentarea etc. 

De asemenea, un aport suficient de acid folic “scade drastic riscul de apariție a unor boli congenitale la făt, cum ar fi spina bifida – malformație ce apare în primele săptămâni de sarcină, timp în care femeia nici măcar nu știe că este gravidă”, subliniază Dr. Adrian Danciug, Medic Specialist Obstetrică – Ginecologie, Medlife Brașov. Astfel, folatul de bună calitate asigură un start sănătos copilului și poate fi considerat, din gama nutrienților obligatorii, „super eroul sarcinii”. 

Ce este acidul folic?

(P) 5 motive pentru care trebuie să iei acid folic dacă vrei să rămâi însărcinată

“Acid folic” și “folat” sunt două denumiri pentru aceeași vitamină B9, un nutrient esențial. Acidul folic este transformat în folat de către organism și este utilizat ca supliment alimentar. Folatul este necesar pentru ca organismul să producă ADN și ARN, să metabolizeze aminoacizii necesari diviziunii celulare, pentru transformarea normală a precursorului embrionic al sistemului nervos în viitorul creier și măduva spinării a fătului și pentru a preveni malformația gravă – spina bifida.

Deoarece organismul uman nu poate produce folat, acesta este un nutrient esențial. Aportul zilnic recomandat de folat pentru adulți este de 400 micrograme pe zi, iar anumiți specialiștii recomandă o doză dublă pentru femeile care plănuiesc o sarcină. Deoarece vitaminele din grupul B sunt hidrosolubile, ele nu se pot acumula în corp, astfel că avem nevoie de un aport constant pentru a preveni deficitul de folat.

De ce este atât de important acidul folic în sarcină?

(P) 5 motive pentru care trebuie să iei acid folic dacă vrei să rămâi însărcinată

Pentru viitoarea mamă, un aport corect de folat (acid folic, vitamina B9), încă înainte de sarcină (sarcină care poate apărea uneori pe neștiute) și apoi în timpul sarcinii, aduce o serie de beneficii: 

  1. Previne defectele tubului neural – altfel spus, ajută la dezvoltarea sistemului nervos al fătului. Tubul neural al fătului – adică precursorul sistemului nervos, care, ulterior,  se transformă în ce va fi  creierul  și măduva spinării,  este protejat de acidul folic;
  2. Contribuie la formarea de celule roșii din sânge și astfel se diminuează riscul anemiei dată de carența de folați din sarcină;
  3. Protejează bebelușul de complicații – precum anomalii congenitale ale buzelor și boltei palatine sau instalarea retardului de creștere intrauterină;
  4. Ajută la menținerea unei sarcini normale, cu risc scăzut de avort sau prematuritate, preeclampsie și complicații cardio-vasculare tipice unei sarcini dificile.
  5. Este necesar pentru producerea și repararea ADN-ului – adică a materialului genetic pe care se bazează întreaga dezvoltare a viitorului făt. De asemenea, susține funcționarea placentei – țesut care stabilește legătura directă între mamă și făt.

Deși prezent și în surse naturale, în cantități variabile și deseori greu de decelat și supuse procesării excesive, folatul este biodisponibil la aproximativ 50% din cantitatea pe care o pot oferi alimentele. Însă, prin suplimentare, acesta este disponibil absorbției chiar și în proporție de 98%, mai ales în cazul suplimentelor de generație nouă, fapt important mai ales în situațiile carențiale – și ele frecvente. 

NatalVit ProFolic conține cel mai eficient și sigur tip de acid folic

(P) 5 motive pentru care trebuie să iei acid folic dacă vrei să rămâi însărcinată

NatalVit ProFolic conține un tip de acid folic eficient și sigur în forma Quatrefolic® – numele de brand pentru formula (6S)-5-metiltetrahidrofolat sare de glucozamină – un tip de folat caracterizat de o stabilitate de lungă durată și o solubilitate în apă deosebit de ridicată, precum și o biodisponibilitate de până la 100%. Solubilitatea ridicată în apă înseamnă că produsul poate fi bine absorbit de celulele mucoasei intestinale. 

Acidul folic clasic și folatul regăsit în mod natural în alimente nu sunt ingrediente biologic active și trebuie să fie convertite la 5-metiltetrahidrofolat (5-MTHF) pentru ca organismul să le poată folosi. Quatrefolic este formula deja biologic activă – aspect util inclusiv în condițiile în care există un polimorfism genetic accentuat în ceea ce privește capacitatea de metabolizare a folaților obișnuiți. 

Folatul din NatalVit ProFolic este forma activă de folat utilizată la nivel celular de către ADN și, pe lângă beneficiile discutate ale folaților, această formă specifică reduce potențialul de a masca simptomele hematologice ale deficitului de vitamina B12, reduce interacțiunile cu anumite medicamente (în special chimioterapice anticanceroase) și depășește defectele metabolice cauzate de anumite mutații genetice. 

Există mai multe afecțiuni care modifică pH-ul din tubul intestinal, precum gastrita, secreții biliare și pancreatice modificate acolo unde este urmat un tratament cu medicamente antihistaminice și ingestia de alimente bogate în citrat, malat și ascorbat. În toate aceste condiții, suplimentarea cu folați este recomandată, în general, și cu Quatrefolic în special, ca și în situațiile în care medicamentele interferează cu metabolismul procesării acidului folic.

Utilizarea Quatrefolic® previne, de asemenea, efectele negative potențiale ale acidului folic (de generație mai veche) în surplus și neconvertit în circulația periferică la forma activă. NatalVit ProFolic contribuie la creșterea țesutului matern în timpul sarcinii, reglează metabolizarea homocisteinei, reduce oboseala și extenuarea, fiind recomandat, așadar, atât înainte de concepție, cât și pe timpul sarcinii.

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!