(P) 4 cărți pe care merită să le cumperi pentru juniorul tău

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 05 august 2021, 15:14

Unul dintre filosofii români emblematici ai secolului trecut, Petre Țuțea, spunea, la un moment dat, că numai „dobitoacele și zeii nu au nevoie de cărți”. Pentru noi, muritorii de rând, cărțile sunt un univers fascinant, iar cititul este metoda prin care putem înțelege câte ceva despre noi, de unde venim și încotro ne ducem, dar și despre tot ce ne înconjoară și ce este dincolo de noi.

Este o țintă extraordinară pentru fiecare copil să deprindă de timpuriu tainele cititului și, mai important, să aibă acces la o colecție de cărți care să-i formeze apetitul pentru această formă de cunoaștere. La ce lucrări ai putea apela pentru a-i trezi copilului interesul pentru citit? Rândurile de mai jos te vor ajuta cu idei și propuneri.

Jurnalul unui puști

Una dintre cele mai distractive și apreciate cărți pentru copii, apărută peste Ocean, este disponibilă pe http://www.editura-arthur.ro/info/carte/jurnalul-unui-pusti. Este cea mai vândută carte pentru copii în lista prestigioasei publicații The New York Times și are notorietatea de a fi stimulentul perfect pentru acei puști care încă nu s-au îndrăgostit de citit. Autorul, Jeff Kinney, a reușit această performanță descriind cu umor aventurile unui copil de școală generală, Greg, care vrea cu orice preț să devină celebru. Acesta decide să se implice în orice activitate care l-ar putea ajuta în acest sens: apare într-o piesă de teatru, se înscrie în patrula școlii, etc. Mai mult, familia personajului principal este creată într-un mod care permite fiecărui cititor să se regăsească în pielea lui Greg, ceea ce face lectura cu atât mai interesantă și curiozitatea mai mare.

Greg Heffley e un puști cu probleme: la școală, acasă, peste tot; probleme de toate felurile, specifice vârstei lui, pe care autorul le descrie punând accentul pe comedia situațiilor și pe trezirea unei curiozități de nestăpânit în găsirea soluțiilor. Stilul scrierii este motivul pentru care această carte a devenit atât de dorită de copii, indiferent de vârstă.

Povestea neamului românesc

Mihail Drumeș a fost un scriitor român popular între cele două războaie mondiale. El este autorul unei descrieri romanțate a istoriei românilor din cele mai vechi timpuri și până aproape de zilele noastre, un amestec de realități istorice și ficțiuni. Lucrarea este scrisă într-un limbaj ușor de accesat, atrăgător prin simplitatea și verva prin care sunt descrise evenimente din istoria noastră.

Editată în trei volume, povestea începe din vremea războaielor daco-romane, continuă în volumul al II-lea cu povestea întemeietorilor Moldovei și Țării Românești și se încheie cu faptele de eroism ale domnitorilor medievali în luptele purtate cu Imperiul Otoman – ultimul volum.

Legendele Olimpului – Zeii și Eroii

Cele două părți semnate de Alexandru Mitru descriu povești din mitologia greacă, toate concentrându-se pe zeități, în primul volum, și, mai apoi, pe eroii din rândul oamenilor.

Răsfoind primul volum, aflăm despre nașterea universului din haos, despre titani, zei și alte creaturi mitologice apărute din unirea lui Uranus cu Gheea. Ulterior, povestea urmărește războiul dintre titani și zei, continuând cu relatările faptelor zeilor greci, având ca personaj central pe Zeus, figura patriarhală a Olimpului. Zeii sunt ființe răutăcioase, răzbunătoare, în antiteză cu oamenii, din rândul cărora se ridică eroi. Poveștile acestora le aflăm în volumul 2, în care sunt descrise faptele eroice ale unor greci precum Hercule, Perseu, Tezeu sau Ahile, luptele duse de aceștia chiar și împotriva zeilor.

Teatrul corpului uman

Pentru copiii ceva mai mari, cartea scrisă de Maris Wicks poate naște o pasiune nebănuită pentru anatomie: este o călătorie, sub forma unei benzi desenate, prin tainele corpului uman–celule, organe, metamorfoze funcționale, virusuri, chiar și boli. Gazda „spectacolului” este un schelet uman care oferă cititorului o paletă largă de informații într-o notă deopotrivă plină de haz și cu adevărat captivantă.

Trebuie să recunoaștem că domeniul literaturii pentru copii este suficient de bogat, astfel încât titlurile interesante sunt mult mai multe. În definitiv, merită să investești în bogăția intelectuală a juniorului tău, dacă vrei să devină un adult de toată isprava. 

Sursa foto: https://unsplash.com/

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!