ACCEPT deschide porțile Pride Park și lansează campania #ComeOutSpeakUp în cadrul Bucharest Pride 2021 (P)

De Unica.ro, pe

În cadrul Bucharest Pride 2021, ACCEPT a deschis în premieră porțile Pride Park, în Herăstrău, la Roaba de Cultură. Timp de trei zile, 11 – 13 august, comunitatea LGBTQIA+ și aliații ei se bucură la Pride Park de activități în aer liber, proiecții de filme, concerte și performance-uri ale artiștilor queer și aliați. Pride Park Fair reunește reprezentanți ai ONG-urilor care luptă pentru drepturile comunității LGBTQIA+ din țară, antreprenori comunitari și edituri care susțin cultura și comunitatea queer. Standurile Pride Park Fair au fost amenajate cu sprijinul IKEA.

„Am gândit Pride Park ca un spațiu cât mai sigur, vizibil și participativ pentru comunitatea LGBTQIA+ din România. Zone de tipul acesta există de foarte mult timp în marile orașe din lume care sărbătoresc Pride-ul și era timpul ca Bucureștiul să se alinieze la acest standard.  La Pride Park avem trei zile la dispoziție pentru a ne bucura de revedere după un an de izolare care a afectat foarte mult persoanele din comunitate.” – Alex Zorilă, co-organizator Bucharest Pride 2021.

În prima zi de Pride Park, ACCEPT a lansat campania #ComeOutSpeakUp care prezintă persoane LGBTQIA+ și poveștile lor despre curaj și asumare, iubire și acceptare. 

VIDEO – #ComeOutSpeakUp trailer

„Studiul derulat de ACCEPT în primăvara acestui an, arată că doar 19% dintre români cunosc o persoană din comunitatea LGBTQIA+, așa că am decis să le arătăm tuturor românilor cât mai multe povești personale de coming out, începând chiar din prima zi a Pride Park. Lansăm o serie de interviuri educaționale despre ce înseamnă coming out-ul din punct de vedere social și emoțional, dar și despre cât de important este să te simți în siguranță atunci când vorbești despre tine. În acest fel, ne dorim să încurajăm o mișcare națională de asumare a identităților LGBTQIA+, care va reduce distanța dintre oameni.” – Teodora Ion-Rotaru, directoare executivă ACCEPT

3 zile de performance-uri și concerte la Pride Park 

11 august

Prima zi de Pride Park a fost deschisă cu un concert Sofia Zadar, urmat de performance-ul CorpFluid, care își propune să chestioneze relația noastră cu propriul corp, imaginea de sine și modelele sociale care o influențează. Seara a continuat cu un maraton de scurtmetraje din selecția Art200 și ShortsUp. În cadrul proiecției a avut loc și premiera filmului „Eram somnambul când am văzut toate acele culori”, regizat de Bogdan Balla, cu Paula Dunker și Istvan Teglas. Filmul pleacă de la instalația Section 28 a lui Derek Jarman și compară povești din istoria recentă a comunității LGBTI+ cu experiențe personale din prezent, o distilare a distanței dintre realitățile tăcute ale iubirii queer și isteria reprezentării ei publice.

12 august

A doua zi de Pride Park continuă lista evenimentelor cu performance-urile +SHE+, YCS, Billie Rose, Cabiria Morgenstern și Poetrip. Seara sunt programate performance-ul de voguing al Irinei Milan și al studenților ei, alături de Waana Neagu, și drag show-ul cu Rayne O’Plasty, Ander Bishhe și Vergine Santa Frida. 

13 august

Ultima zi de Pride Park va începe la ora 17, cu atelierul de Eye Gazing al lui RENGLE.  Pe scenă vor urca numeroși artiști ai Global Records – RENGLE, Holly Molly, WRS, Alex Parker și Nalani – dar și artiștii Ioana NX și DJ LK. 

Centru mobil de vaccinare la Pride Park

Pride Park este un eveniment organizat ținând cont de măsurile de siguranță impuse de legislația română în contextul pandemiei de COVID-19. 

În perioada 11-13 august, în cadrul Pride Park din Herăstrău, sunt deschise un punct special de testare Covid-19 cu teste rapide tip antigen, precum și un centru de vaccinare mobil gratuit (vaccin Johnson & Johnson care necesită o singură doză).   

Conform legislației în vigoare, la Pride Park vor putea participa doar persoanele care pot prezenta o adeverință de vaccinare care să ateste că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv pesoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Come OUT Speak UP la Marșul Bucharest Pride 

14 august, ora 17:00, Calea Victoriei

Marșul Bucharest Pride 2021 va avea loc pe Calea Victoriei, sâmbătă, 14 august, începând cu ora 17:00. Participanții sunt invitați să vină la punctul de întâlnire situat pe Calea Victoriei între Strada Sevastopol și Strada General Gheorghe Manu până cel târziu la ora 18:00. 

17:00 – 18:00 – Întâlnirea participanților pe Calea Victoriei între Strada Sevastopol și Strada General Gheorghe Manu.

18:00 – 19:00 – Marșul Bucharest Pride se desfășoară pe Calea Victoriei până în Piața Universității.

19:00 – 20:30 – Finalul marșulului Bucharest Pride în Piața Universității.

Marșul va fi organizat în condiții de siguranță. ACCEPT va oferi participanților la marș măști de protecție multicolore și va asigura cu sprijinul voluntarilor respectarea distanțării între participanți. 

Bucharest Pride este festivalul anual dedicat comunității și culturii queer, organizat de Asociația ACCEPT.

Foto – Diana Iorgulescu

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!