Foto: 8 locuri bântuite din lume

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Scenariile de groază din filme nu există doar în imaginaţia scriitorilor. În unele locuri din lume fantomele chiar există. Află povestea celor mai cunoscute dintre ele.

Salem, Massachusetts

Povestea vrăjitoarelor din Salem este foarte populară, fiind preluată în filme şi piese de teatru, multe fiind parodii. Istoria oraşului este una tragică şi sinistră, bazată pe practicile de ocultism.

În 1692, trei femei au fost acuzate de vrăjitorie, iar vestea a declansat o isterie de proporţii, locuitorii acuzându-se între ei că practică magia neagră. Peste 150 de oameni au fost acuzaţi şi pedepsiţi cu închisoarea, iar 19 au fost executaţi prin spânzurare.

Casa Joshua Ward este cel mai bântuit loc din oraş, construită pe locul casei lui George Corwin, şerif în timpul procesului vrăjitoarelor, despre care se spune că a încercat tot felul de metodă de tortură împotriva localnicilor pentru a deconspira vrăjitoarele.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Stanley Hotel, Colorado

Renumitul hotel, care apare în romanul de suspans al lui Stephen King, „The Shinning”, pe care de altfel scriitorul îl scrie aici, este un alt loc populat de spirite şi fantome.

Construit în anii 1900 de către F.O. Stanley, despre hotelul din Estes Park se spune că este vizitat destul de frecvent de către foştii proprietari sau copii care au locuit aici.

Turiştii spun că au observat lucruri care se mişcă singure, că se aud zgomote sinistre şi copii jucându-se pe coridor.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Plaja Changi

Plaja Changi nu este chiar un loc popular pentru a face plajă sau plimbări nocturne sub clar de lună, fiind consemnat în istorie drept unul dintre cele mai sângeroase locuri din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

În urmă cu mai bine de 50 de ani în Sook Ching a avut loc masacrul chinezilor de către japonezi, suspectaţi că sunt împotriva lor.
Locuitorii spun că uneori aud plânsete şi ţipete, iar în timpul nopţii pe plajă apar gropi sinistre asemena mormintelor.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Casa LaLaurie

Renumită pentru cruzimea ei, Delphine LaLaurie este considerată una dintre cele mai sângeroase femei din istorie.

Aceasta a trăit în anii 1830, în New Orleans, şi a intrat în legendă ca o ucigaşă în serie de sclavi negri. Anchetată pentru tratament inuman, acesteia i-au fost luaţi toţi sclavii, însă rudele sale i-au răscumpărat pentru a-i restitui acesteia.

În urma unui incendiu, în podul casei au fost descoperiţi sclavi torturaţi în cel mai crunt mod cu putinţă.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Descoperă şi alte locuri bântuite din lume.

Tunelul Ţipetelor

Şi Cascada Niagara are o poveste misterioasă. Mai exact, tunelul de sub calea ferată care face legătura între Cascada Niagara şi Toronto, este bântuit de fantoma unei fete care a murit într-un incendiu.

Potrivit mărturiilor vechi de secole, o tânără prinsă în încendiul care i-au cuprins casa a căzut sub bolta tunelului, încercat să îşi stingă flăcările.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Triunghiul bermudelor

Considerat cel mai sinistru loc din lume, Triunghiul Bermudelor, aflat între Insulele Bahamas şi Caraibe, este renumit pentru dispariţiile misterioase care s-au petrecut de-a lungul anilor.

Se spune că încă din anii ’50 se tot petrec lucruri paranormale, în care au fost implicate avioane şi vase imense, pentru care oamenii nu au găsit nicio explicaţie.

Misterele din regiunea aflată în strâmtoarea Florida, cunoscută şi ca „Triunghiul Diavolului”, nu au fost elucidate, dar este sigur că este bântuită frecvent de furtuni tropicale.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Castelul Edinburgh

Castelul din Edinburgh se mândreşte cu reputaţia de cel mai înfricoşător castel din Scoţia.

Una dintre legende povesteşte că atunci când au fost descoperite tunelurile lui ascunse, a fost trimis un angajat ca să le exploreze. Pentru a fi urmărit mai uşor, acesta şi-a luat un cimpoi la care cânta în timp ce înainta în tunel. Dar cântecul s-a orpit brusc iar cimpoierul a dispărut în neant şi oamenii nu l-au mai găsit niciodată.

Foto: 8 locuri bântuite din lume
Totodată, miturile castelului vorbesc şi despre fantoma unui băieţel fără cap, zărit prima dată în 1650.

Închisoarea Alcatraz

Vestita închisoare militară din Golful San Francisco, care până în 1963 a găzduit cei mai periculoşi criminali, are o istorie interesantă, menţinută astăzi de spiritele deţinuţilor condamnaţi aici.

De-a lungul timpului au existat numeroase tentative de evadare, soldate cu crime şi execuţii ale infractorilor, ceea ce explică ţipetele şi zgomotele ciudate la care nu puţini vizittaori au fost martori. Printre deţinuţii închisorii s-a aflat şi celebrul gangster Al Capone.

Foto: 8 locuri bântuite din lume

Descoperă cele mai spectaculoase locuri din lume.

Foto: Shutterstock, NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton