Oase, primele declarații despre copil. El și Maria Pitică se pregătesc de nuntă

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După succesele din Asia Express și Power Couple, Oase se pregătește pentru rolul vieții: acela de tată. Alături de Maria Pitica, finalizează casa visurilor lor și visează să-și mărească familia!

Oase, primele declarații despre copil. El și Maria Pitică se pregătesc de nuntă

Oase se pregătește să devină tată și privește cu recunoștință la parcursul său. Fost câștigător al competițiilor Asia Express (2019) și Power Couple (2026), Oase se bucură acum de o carieră de succes în televiziune, fiind parte din echipa emisiunii Furnicuțele de la Antena 1. După cum a povestit chiar el pentru Libertatea, echilibrul dintre viața personală și cea profesională este prioritar.

Ajuns la al doilea sezon al emisiunii Furnicuțele, Oase simte că a găsit locul perfect pentru el. „Este al doilea sezon și noi încă suntem aici! Scrie și pe mine: «Oase e o stare». Și eu zic că e o stare solidă, că încă suntem aici. Am rezistat schimbărilor, ca idee. Sincer îți zic, eu de la început am fost relaxat! Pentru că este o echipă atât de minunată și oameni care sunt atât de profesioniști, încât nu am avut nicio problemă. Totul e așezat la locul lui. Totul e perfect”!

Cu toate acestea, începutul nu a fost lipsit de provocări. „Eu nu prea am emoții, dar la început mi-a fost puțin panică, pentru că e programul destul de greu și m-a scos dintr-un ritm pe care îl aveam. Dar acum sunt… Asta vorbeam mai devreme cu Emilia Vlad, producătoarea noastră: vin cu drag! Vin mai devreme, stăm de vorbă, adică noi suntem ca o mică familie aici. Operatorii toți sunt ca frații mei. Mă știu cu absolut toată lumea”, a mai declarat Oase pentru Libertatea.

Citește și: Ce au făcut Maria Pitică și Oase cu premiul în valoare de peste 50.000 de euro de la Power Couple: „Banii sunt banii”. Cum stau cu planurile de nuntă / Exclusiv

Viața personală, între grădinărit și planuri de familie

Pe lângă viața profesională, Oase se concentrează acum pe liniștea sufletească, grădinărit și clipele petrecute alături de iubita sa, Maria Pitica, alături de care a câștigat Power Couple 2026. Cei doi tocmai au încheiat renovarea casei lor din zona de sud a Capitalei, un proces care s-a dovedit mai lung decât au anticipat. „Am zis că renovăm un pic, cum mi-a spus mie Maria. Și au trecut patru luni și noi tot renovăm «un pic», ca idee. Și da, am reușit să terminăm, dar… întotdeauna mai e ceva de făcut”, a povestit el amuzat.

În timpul liber, fostul câștigător al Asia Express și-a găsit o nouă pasiune – grădinăritul. „Ce să fac? De toate fac, sincer! Adică îmi place foarte mult și partea de influencer. Dar în rest, în ultimul timp sunt mai așezat și încerc un pic să nu mai muncesc ca un workaholic și să mă bucur mai mult de viață. Am terminat acum cu Maria casa. Și ne apucăm de grădină, ca idee. Dar în mare parte mă concentrez foarte tare să stau un pic sănătos la cap.”

Schimbările din viața lui nu s-au oprit aici. Oase a renunțat complet la alcool, decizie care i-a adus mai multă liniște și claritate. „Sunt foarte cuminte de când m-am lăsat de băut, de orice, cumva nu mai fac nimic, eu sunt foarte fixat acasă, în mediul meu, și încerc să nu mai lucrez atât de mult sau să vreau întruna să fac mai mult. Stau mai liniștit!”

Visuri de viitor: părinți în devenire?

Cu o casă nouă și o viață mai liniștită, Oase și Maria se gândesc și la un nou capitol: să devină părinți. Întrebat despre acest subiect, Oase a răspuns cu modestia și sinceritatea care îl caracterizează: „Nu știu… Noi ne dorim.”

În ciuda succesului profesional și personal, Oase a mărturisit că nu ar schimba nimic din trecutul său. „N-aș schimba nimic în viața mea, n-aș da nimic înapoi! Cum a fost totul, așa las. Și sunt mulțumit, mă simt foarte norocos și binecuvântat că sunt în poziția asta, sincer.”

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton