Jennifer Lopez într-o pereche de pantofi de la un brand românesc, la New York

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jennifer Lopez a purtat o pereche de pantofi de la un brand românesc pe străzile din New York, în plin turneu de promovare a comediei romantice „Iubire la birou”, din 5 iunie pe Netflix. Cine sunt fondatoarele brandului românesc purtat de actriță.

Jennifer Lopez într-o pereche de pantofi de la un brand românesc, la New York

Jennifer Lopez a fost surprinsă într-o ținută all-black accesorizată cu o pereche de pantofi stiletto creați de un brand românesc, în plin turneu de promovare a filmului „Iubire la birou”, din 5 iunie pe Netflix. Pantofii negri lăcuiți au interiorul roșu, o baretă transparentă și un detaliu auriu spectaculos. Potrivit Libertatea, pantofii au fost creați de Hardot, un brand fondat la Sibiu în 2014.

Dana Iuga și Alina Popa, fondatoarele Hardot, au reușit să ducă creațiile lor pe scena internațională a modei.

„Am pornit din Sibiu cu un singur gând: să facem pantofi care să schimbe felul în care mergi prin lume”, au declarat acestea, citate de Libertatea.

Citește și: Jennifer Lopez, într-o rochie creată de Maria Lucia Hohan. Cum arată și cât costă creația româncei

Nu e prima oară când JLo poartă brandul Hardot

O pereche foarte similară cu cea purtată de actriță recent la New York se vinde cu prețul de 2,288 de lei. Nu este prima oară când JLo poartă o pereche de pantofi de la acest brand. Actrița a purtat un alt model Hardot și în 2022, în timpul turneului de promovare a filmului „Marry Me”.

De altfel, Hardot nu este străin de celebrități, brandul românesc fiind deja purtat de nume sonore precum Heidi Klum, Rita Ora, Thalia și Eva Longoria. Este o reușită care demonstrează că pasiunea și creativitatea pot cuceri chiar și cele mai înalte culmi ale industriei fashion.

Jennifer Lopez a demonstrat de-a lungul anilor că apreciază artizanii români. În 2025, actrița a purtat o creație a designer-ului român Maria Lucia Hohan.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton