Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Se împarte între profesie, soţ şi cei trei „copii”: doi căţei şi un pisic. Află mai multe despre Monica Davidescu! Lumea vă ştie ca actriţa Monica Davidescu şi ca soţia lui Aurelian Temişan. Povestiţi-ne, vă rog, ceva mai puţin cunoscut despre dvs.
Ce se ştie e… cam tot. Sunt cu Aurelian din primul an de facultate, până atunci trăisem la mine în sat (Vistieru, comuna Şotrile, judeţul Prahova). Acolo am făcut toate treburile pe care le face un gospodar la el în ogradă, cu tot ce ţine de îngrijirea animalelor şi de întreţinerea casei, atunci când n-ai toate facilităţile la poartă. Aţi fost învăţătoare timp de un an. Cum a fost această experienţă?
Foarte plăcută şi instructivă pentru mine. Am învăţat ce înseamnă să ai responsabilitate şi să ţi-o asumi.
Ştiu că v-aţi pierdut părinţii. Aveţi fraţi, surori?
Da, am două surori, una mai mare decât mine, Mirela, are un băiat, şi una mai mică decât mine, Adina, care are o fată şi un băiat. Ne înţelegem foarte bine.
Care sunt oamenii care şi-au pus, până acum, amprenta asupra a ceea ce sunteţi astăzi?
Am avut norocul să trăiesc lângă (şi să întâlnesc la momentul potrivit) oamenii potriviţi. Am să enumăr câţiva: mamaie, care m-a crescut şi m-a educat alături de tata, de la care am încăpăţânarea de a duce până la capăt ceea ce am început, profesorul de română din liceu, Gheorghe Lunca, omul care, prin felul de a povesti, m-a făcut să dau la teatru, Brânduşa Novac, cea care mi-a dat posibilitatea să urc pe o scenă, mamaia adoptivă, care mi-a dat un adăpost şi o familie în Bucureşti, Grigore Gonta, profesorul meu de actorie în facultate, care m-a învăţat să-mi folosesc pasiunea în scenă, Adrian Pintea, pentru puţin timp îndrumătorul meu în tainele meseriei, Dinu Săraru, directorul Teatrului Naţional, care mi-a dat posibilitatea întâlnirii cu regizori mari, tineri sau mai în vârstă şi, nu în ultimul rând, Aurelian Temişan, soţul meu.
Cum a fost drumul până aici, până la consacrarea artistică, până la celebritate?
Fac şi acum ce am făcut întotdeauna, mă preocup şi dau maxim interes fiecărui lucru pe care îl întâlnesc în munca mea. „Consacrare artistică”, „celebritate” sunt cuvinte prea mari, mai vorbim despre ele dacă ne ajută destinul peste 30 de ani.
Ce calitate v-a ajutat cel mai mult să răzbateţi în carieră?
Nu ştiu. Cred că perseverenţa.
Sunteţi foarte dedicată profesiei dvs. Dovadă stă faptul că aţi onorat toate spectacolele din preajma nunţii.
Aici nu e nevoie de mari explicaţii, îmi place ceea ce fac şi cred că e foarte important. Acesta e motivul pentru care pun munca mea pe primul loc.
Formaţi unul dintre cele mai solide cupluri din lumea artistică de la noi. Care e secretul vostru?
Nu avem secrete unul faţă de celălalt şi… fiecare e liber să facă ce-şi doreşte, cu condiţia să nu-l rănească pe celălalt. Chestia asta te face să nu te simţi încorsetat într-o relaţie, dar, în acelaşi timp, te face să-ţi pese de relaţie mai mult decât gândeşti. Aţi jucat şi jucaţi alături de soţul dvs. în „Chicago” şi în „Micul Paris”. Cum aţi colaborat?
Perioada de repetiţii la „Chicago” a fost foarte grea. Cred că Aurelian a comasat atunci o facultate întreagă, a învăţat multe lucruri. A fost greu pentru amândoi: eu eram şi „regizor” şi trebuia să-i dau explicaţii logice şi neutre, ca să nu-l influenţez, eram şi fiecare personaj în parte şi… mi-era greu, ce mai tura-vura. Pe de altă parte, lui i-a fost dificil să primească de la mine toate sfaturile şi indicaţiile de scenă şi să vadă în acelaşi timp în mine pe soţia, pe partenera lui de joc şi pe regizor. I-am cam tăiat elanul la improvizaţie. După aceea, totul a fost minunat: ne făceam observaţii reciproce în scenă şi ne corectam de fiecare dată când realizam că am greşit. În „Micul Paris” a fost floare la ureche: am avut fiecare un alt partener, noi ne întâlneam în scenă la aplauze. Am auzit că „v-aţi apucat de fumat” pentru rolul din serialul „Cu un pas înainte”…
Pentru scenă sau film am zis că e „rezon” să pufăi o ţigară, dacă asta cere personajul, dar în viaţa reală nu am fumat şi nici nu cred că o voi face vreodată. E mult prea nociv ceea ce inhalez de la cei care fumează în jurul meu, ca să mai încerc şi eu să-mi otrăvesc plămânii. În afară de faptul că dansaţi tot mai mult în ultima vreme, ce altceva faceţi pentru a vă menţine în formă?
Merg la un club unde pot să fac sală, aerobic, saună, solar, tot ce ţine de spa, masaj, cosmetică, manichiură, coafură. Merg de două-trei ori pe săptămână, şi chiar şi atunci când am o săptămână foarte încărcată şi un program prelungit, tot încerc să-mi fac timp să ajung acolo pentru întreţinere.
Aurelian mărturisea relativ recent că vă pregătiţi să deveniţi părinţi… Când se va întâmpla, promit să vă dau de ştire. Până atunci… aşteptăm şi ne ocupăm de proiectele profesionale.