Ce îţi dă mai multă energie: un măr sau o cafea?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dimineaţa când te trezeşti, care este primul lucru pe care îl faci ca să te energizezi? Faci exerciţii, bei cafea sau mănânci un măr? Iată care este diferenţe dintre energia pe care ţi-o dă un măr şi cea pe care o ai după o cafea tare:

Măr versus cafea:

Atunci când mănânci un măr, îţi hrăneşti celulele cu proteine, carbohidraţi şi fructoză. Celulele absorb aceste substanţe şi le ard pentru a genera energie – practic, este corect să spunem că în timp ce arzi caloriile luate din măr, te simţi mai energizată.
Pe de altă parte, cafeaua nu are calorii (dacă nu pui lapte şi zahăr), astfel că energia pe care o simţi după ce bei cafea este diferită: aceasta îţi stimulează sistemul nervos şi te simţi mai concentrată, inima îţi bate mai repede.

Când să mănânci măr, când să bei cafea

Specialiştii spun că este greşit să bem cafea de dimineaţă şi să mâncăm mere ca gustare. În schimb, ar trebui să le inversăm. Mănâncă un măr de dimineaţă ca să ai energie şi să îţi ţină de foame, iar după prânz, după ce ai luat masa, bea o cafea care să te ţină în priză până la sfârşitul programului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton