Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Învaţă să prepari o ciorbă delicioasă cu cârnaţi după o reţetă tradiţională.
Ingrediente pentru ciorba cu cârnaţi
► 300 g fasole verde fideluţă ► 100 ml smântână ► 300 ml borş ► o legătură ceapă verde ► o ceapă roşie ► un ardei verde ► 3-4 cartofi ► 2 morcovi ► sare ► piper negru măcinat ► o legătură pătrunjel ► ulei de măsline ► 300 g cârnaţi
Cum se prepară ciorba cu cârnaţi
1. Se curăţă ceapa, morcovii şi ardeiul. Se spală, se toacă mărunt şi se călesc câteva minute în puţin ulei de măsline. 2. Separat, se spală fasolea şi se pune să fiarbă în apă cu sare. 3. Peste fasolea fiartă se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi, legumele călite şi borşul. Se pun sare şi piper, după gust, şi, după ce s-au fiert toate, se adaugă smântâna şi pătrunjelul tocat mărunt. 4. Separat, cârnaţii se rumenesc în sucul propriu. Se scurg şi se servesc în ciorbă.
Foto: Shutterstock