Creierul nostru este într-o continuă evoluție și ai nevoie de multă muncă, pentru a deveni un om cu adevărat deștept. Vezi ce poți face pentru a-ți spori inteligența.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Citește ziarul! Chiar dacă pare o activitate simplă, este un exercițiu foarte eficient pentru creier. Te ajută să devii conștientă de ce se întâmplă în jurul tău și înveți să îți formezi propriile opinii, potrivit spcialiștilor citați de Business Insider.
Vino zilnic cu 10 idei noi
Te deranjează foametea în lume sau ești preocupată de politică? Vino zilnic cu 10 idei care ar putea fi o rezolvare a problemelor actuale. Chiar dacă ai impresia că nimeni nu te va lua în seamă, creierul tău îți va fi recunoscător. Nu contează subiectul, este important să te gândești și să vii cu ceva nou.
Citește zilnic câteva pagini
Propune-ți să citești o carte pe săptămână și asigură-te că nu trece o zi fără să citești câteva pagini. Nu te gândi că nu ai timp, pentru că poți face asta în metrou, în drum spre muncă, sau înainte de culcare. Cărțile de ficțiune te vor ajuta să înțelegi personajele și să vezi lumea printr-o altă perspectivă, iar cele non-ficțiune te ajută să îți îmbogățești cultura generală.
Urmărește emisiuni educaționale
Renunță la emisiunile de cancan și caută-le pe cele educaționale. Dacă nu găsești ceva interesant la televizor, urmărește documentare sau filme din care să înveți ceva.
Poți să îți faci un blog sau poți ține un jurnal în care să treci toate lucrurile noi pe care le înveți. Astfel, vei fi motivată să afli cât mai mult și te vei putea întoarce oricând la vechile informații.
Dacă ieși zilnic la alergat, nu îți păstrezi doar organismul sănătos, ci și creierul. Activitatea fizică te ajută, de asemenea, să te gândești mai bine la probleme dificile.
Discută cu oameni pe care îi crezi interesanți
Chiar dacă sunt străini, nu îți fie teamă să intri în discuție cu oameni pe care îi consideri interesanți. Vei învăța de la ei mai multe decât crezi.
Ieși cu oameni mai deștepți decât tine
Încearcă să stai cât poți de mult în preajma oamenilor pe care îi crezi deștepți. Discută cu ei, faceți schimb de opinii și nu îți fie teamă să aveți discuții în contratictoriu.
Învață zilnic un cuvânt nou
Este important să îți îmbogățești zilnic vocabularul. Nu trebuie să te limitezi la limba română, poți învăța un cuvânt nou și într-o limbă străină.
Fă ceva de care îți este teamă
Este important să ieși din zona ta de confort, pentru că vei deveni mai înlepet. În fiecare zi, încearcă să îți depășești limitele. Mergi la seminarii unde trebuie să vorbești în public, fă muncă voluntară sau trimite un email unei personalități pe care o admiri.
Caută zilnic locuri noi
Nu trebuie să călătorești sute de kilometri, pentru a vedea ceva nou zilnic. Ai în orașul tău destule zone pe care nu le cunoști și care sunt pline de istorie.
Stai câteva minute fără să faci nimic
Chiar dacă nu ți se pare foarte util, când stai în liniște poți să te gândești mai bine la problemele pe care le și îți organizezi ziua mai eficient.