Kylie Jenner a confirmat a doua sarcină. Primele fotografii cu burtica

De Unica.ro, pe

Vedeta de reality-show Kylie Jenner (24 de ani) și-a confirmat a doua sarcină pe Instagram. Kylie și iubitul ei, rapperul Travis Scott, mai au o fiică, Stormi Webster, în vârstă de 3 ani. Tânăra și-a confirmat a doua sarcină prin intermediul unui videoclip. În descrierea acestuia a pus doar două emoticoane: „🤍🤰🏻” și l-a etichetat pe Scott.

„Nu pot suporta drăgălășenia!; Plâng! Ce frumos, înger binecuvântat!; Plâng!!!! ❤️❤️❤️; Awwwww”, au comentat surorile lui Kylie, respectiv Kendall Jenner, Kourtney Kardashian, Kim Kardashian și Khloe Kardashian. „Îmi explodează inima de bucurie pentru voi! Felicitări!; Vă iubesc!!!; Atât de fericită și încântată pentru voi!”, au mai comentat modelele Gigi Hadid și Hailey Bieber și solista Cassie.

Kylie Jenner a confirmat a doua sarcină. Primele fotografii cu burtica

Kylie Jenner a confirmat a doua sarcină. Primele fotografii cu burtica

„Plâng din nou! Ce binecuvântare specială și minunată, ce cadou v-a oferit Dumnezeu”, a comentat și mama lui Kylie, Kris Jenner. Videoclipul debutează cu un test de sarcină pozitiv. Ulterior, Kylie, Travis și fiica lor, Stormi, merg împreună la medic pentru a vedea bebelușul pentru prima dată. Filmarea continuă cu aniversarea de 24 de ani a lui Kylie, care a avut loc pe 10 august.

Postarea se încheie cu Stormi îmbrățișând-o pe Kylie și pupând burtica în care se află acum viitorul ei frate sau viitoarea ei soră. În martie 2020, Kylie mărturisea că simțea „presiunea” din partea apropiaților ei de a-i oferi lui Stormi un frate sau o soră. „Toți prietenii mei mă presează… O iubesc pe Stormi. Simt presiunea de a-i oferi un frate sau o soră, dar nu am un plan deja făcut”, declara Kylie atunci.

Citește și:

Rihanna a devenit cea mai bogată cântăreață din lume. Solista este oficial miliardară

Kim Kardashian a vorbit în premieră despre divorțul de Kanye West

În timpul unui live pe Instagram, Kylie a mai dezvăluit că își dorește șapte copii în total. „Vreau șapte copii, dar nu acum. Sarcina nu este o glumă, este ceva serios și dificil. Încă nu sunt pregătită pentru asta”, spunea atunci. Tânăra și-a ținut prima sarcină ascunsă până după ce a născut.

„Am împărtășit atât de multe aspecte ale vieții mele. Eram și foarte tânără când am rămas însărcinată și am simțit că e prea mult pentru mine, personal. Nu știam cum să afișez acea perioadă din viața mea publicului și să las lumea să-și spună opinia. A fost ceva ce a trebuit să experimentez singură”, a declarat Kylie după ce a devenit mamă, în talk show-ul lui Andy Cohen.

În martie 2019, Kylie Jenner a fost declarată de revista Forbes cea mai tânără miliardară „prin forțe proprii” din lume. A atins această performanță cu doi ani înaintea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, care a devenit miliardar la 23 de ani. Cu toate acestea, Forbes i-a retras ulterior titlul după ce a revizuit estimările și a descoperit că cifra de afaceri a companiei de cosmetice a lui Kylie corespunde aproximativ unei treimi din suma confirmată de vedetă.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!