Home > Vedete > Ștefan Ioan Gherghel, critici la adresa lui David Popovici. Fostul înotător, reacție dură după ce românul a devenit dublu campion mondial
Ștefan Ioan Gherghel, critici la adresa lui David Popovici. Fostul înotător, reacție dură după ce românul a devenit dublu campion mondial
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
David Popovici (20 ani) a devenit dublu campion mondial după ce a câștigat, la Campionatul Mondial de la Singapore, probele de 200 m și 100 m liber. În timp ce întreaga lume l-a felicitat pentru performanțele sale, un fost înotător român l-a criticat dur, într-o postare lungă, pe rețelele sociale.
Ștefan Ioan Gherghel (46 ani) este singurul om din lume care l-a criticat și nu felicitat pe David Popovici, după performanțele sale de la Singapore. Fostul înotător i-a făcut sportivului campionului mondial și olimpic, o serie de reproșuri, în mediul online, scriindu-le sub forma unor sfaturi.
Acesta și-a început postarea criticând echipa lui David, după ce sportivul a dezvăluit că a fost pe punctul de a nu mai concura la Campionatele Mondiale.
„Ce ai aflat tu în ultima vreme, faptul că nu ești nemuritor și Superman, au aflat mulți înaintea ta, fără a avea o echipă de preparatori fizici sau mentali 24/7, 365 de zile pe an. Mai ales în sporturile individuale, măsurate în secunde sau metri (caz mai recent, Dressel).E bine să ai staff, dar unde au fost ei? Și oare nu era misiunea lor să depisteze sau să știe că așa se va întâmpla la un moment dat? Te-au cam lăsat singur să le descoperi, deși se presupune că sunt și ei un fel de Porsche în profesia lor. Nu e prima oară când trebuie să te aperi sau să te justifici singur, pentru una sau pentru alta, mai ales în momentele grele. Mă întreb, care mai e rolul lor dacă nu acela să mai stea și ei în față atunci când e greu, să-și asume și din cele mai puțin bune?”, a scris el pe Facebook.
Gherghel spune că nesiguranța și frica lui David Popovici nu vor dispărea atât de ușor, aceste sentimente urmând să se intensifice.
„Ce simți tu acum nu va dispărea, ci doar va apărea mai des (nesiguranța, îndoiala, chiar și la competițiile mai mici, poate chiar și la antrenamente). Stai liniștit, nu ești bolnav, ci doar trebuie să îți găsești metode de a controla aceste emoții. Sunt sigur că vei reuși”, a mai scris fostul înotător.
Fostul înotător, cuvinte dure la adresa campionului
În următoarea parte a mesajului său, Ștefan Ioan Gherghel, specialist în probele de fluture și spate, îl critică pe David Popovici că preferă probele individuale, ignorând complet echipa națională, unde ar putea ajuta la câștigarea aurului, la proba de ștafetă.
„Oare nu ai observat că acolo unde ai mers «ca tot omul» cu echipa, că doar asta ne tot spui, că echipa contează, ai avut performanțe remarcabile ca timp? Că unde ai avut încă 10 înotători din echipa Românieilângă tine ai performat formidabil? Nu te mai izola cu staff-ul tău la concursurile mari, pentru că înotul este o formă de joacă. Nu-i așa?”, a continuat fostul sportiv.
Mai mult, Gherghel l-a trimis pe David Popovici să facă stagii de pregătire Berkeley, Sydney, Texas sau Florida, unde, spune el, nesiguranța îi va crește la cote maxime.
„Nimeni nu vrea să se joace singur, vrea să se joace cu alți copii. Staff-ul tău nu poate să-ți ofere asta. Mai du-te și tu într-o pregătire la Berkeley, Sydney, Texas sau Florida, și «plânge» acolo la antrenamente, să vezi cum te vindeci de nesiguranță. Ce uimește pe toată lumea nu este timpul de record mondial la 100/200, ci ușurința și frecvența cu care înoți probele astea. Mai pune și umărul, nu doar vorba, la echipa națională, la niște ștafete, și fă-ți o ștafetă pentru 2028 la LA, în fața a 33.000 de spectatori, și pune-o în finala de elită 4×100 liber!”, a mai spus acesta.
„Dacă totul este OK până atunci, sunt sigur că 22:10/23:89 se poate la 100 liber, dar cu echipa de sportivi români în spate, nu doar lup singuratic cu staff de 5 persoane”, a subliniat Ștefan Ioan Gherghel.
Fostul înotător și-a încheiat postarea cu un alt mesaj pentru David Popovici: „Sunt multe de zis, dar nu fac parte din staff-ul tău plătit, așa că îi las pe ei să-și facă treaba pentru care sunt plătiți. Nu uita că ce simți tu acum unii au simțit-o pe la 27 de ani și în sus. Eu cred că încă mai poți fi nemuritor la 21 de ani, trebuie doar să vrei”.