Shania Twain, mărturisiri dureroase. A fost agresată sexual și emoțional de tatăl vitreg: „Îmi era rușine să fiu fată”

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 06 decembrie 2022, 12:11

Shania Twain (57 ani) este una dintre cele mai cunoscute artiste din întreaga lume. Este iubită de o lume întreagă, iar piesele ei s-au auzit mult timp pe posturile de radio. Însă viața ei nu a fost întotdeauna atât de ușoară și frumoasă.

Celebra cântăreață a avut o copilărie grea, fiind agresată de tatăl vitreg. Shania a povestit că a trăit în sărăcie împreună cu mama sa, Sharon, cu tatăl vitreg, Jerry Twain, și cu cei patru frați ai ei.

Shania Twain, agresată sexual și emoțional de tatăl vitreg

Deși Jarry Twain a promis să aibă grijă de cei cinci copii în momentul în care s-a însurat cu mama artistei, lucrurile au stat cu totul altfel.

Shania Twain, mărturisiri dureroase. A fost agresată sexual și emoțional de tatăl vitreg: „Îmi era rușine să fiu fată”Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 9)

Comportamentul bărbatului a fost unul abuziv și în niciun caz protector, așa cum ar trebui să fie un tată.

Shania Twain a dezvăluit, într-un interviu acordat The Sunday Times, că tatăl ei vitreg a lovit-o și a abuzat-o sexual. Situația ei devenise atât de rea încât începuse să se ascundă sau să își aplatizeze bustul în încercarea de a nu atrage atenția.

„Mă ascundeam și îmi făceam bustul să pară plat. Purtam câte două sutiene, mărimi mai mici, ca să nu se vadă că sunt fată. Era mai ușor să trec neobservată”, a povestit artista.

„A fost groaznic. Nu ai fi vrut să fii fată în casa mea”, a completat ea.

Mai mult, Shania Twain ajunsese în punctul în care își dorea să nu fie fată.

„Îmi era rușine să fiu fată”, a precizat cântăreața.

Părinții ei au murit pe când ea avea 22 de ani. Acela a fost momentul în care a trebuit să își asume feminitatea. Fiind a doua din cei cinci frați, a ajutat la creșterea fraților ei mai mici. Tot atunci ea și-a început cariera muzicală, într-un resort din apropierea casei.

Artista s-a confruntat cu neplăceri în industria muzicală din cauza faptului că era femeie.

„Apoi mergi în societate și ești fată și te confrunți cu alte lucruri neplăcute. Atunci ajungi să te gândești: ”Oh, bănuiesc că este oribil să fii fată. Oh, este îngrozitor să ai sâni”. Îmi era rușine să fiu fată”, a afirmat cântăreața.

„M-am simțit exploatată, dar nu am avut de ales”

A realizat, în cele din urmă, că este în regulă să fie femeie și că trebuie să fie puternică.

„Dintr-o dată m-am întrebat: care este problema ta? Ești o femeie și ai acest trup superb. Ce era atât de natural pentru alți oameni era înspăimântător pentru mine. M-am simțit exploatată, dar nu aveam de ales”, a explicat Shania Twain.

„A trebuit să interpretez o cântăreața plină de glamour, a trebuit să îmi port feminitatea mai liberă și mai deschisă”, a precizat ea.

Curând, artista a cunoscut succesul și a devenit capabilă să își gestioneze așteptările. Apoi a semnat primul contract cu o casă de discuri din Nashville și l-a cunoscut pe primul ei soț, producătorul Robert ”Mutt” Lange.

„Pe când am semnat primele contracte eram genul de femeie care atunci când intram în cameră exprimam: nu te apropia. Era clar în limbajul corpului meu. Și cred că tinerele femei ar trebui să învețe să exploateze această încredere”, a mai spus Shania Twain.

Nu este pentru prima dată când celebra cântăreață a vorbit despre abuzurile la care a fost supusă în copilărie. În urmă cu câțiva ani, ea a explicat că abuzurile au început pe când avea doar 10 ani.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Shania Twain

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!