Roxana Vancea, revenire spectaculoasă la silueta de dinaintea sarcinii

De Unica.ro, pe

Roxana Vancea a devenit mamă pentru prima oară pe 16 noiembrie 2021. Fosta asistentă TV a născut natural. Soțul Roxanei, antrenorul de fitness Dragoș Paiu, mai are un fiu, Milan, dintr-o relație anterioară. În mediul online, antrenoarea de fitness a publicat o fotografie cu abdomenul ei la doar 7 zile de la naștere.

Roxana Vancea, revenire spectaculoasă la silueta de dinaintea sarcinii

„Sunt bine, am născut natural, fără epidurală, fără nimic. Ca bunica. Bebele a cântărit la naștere 3 kg 200 g și are 51 de centimetri. Este sănătos. Sănătoasă sunt și eu. Am născut la stat, la Spitalul Filantropia”, a declarat Roxana Vancea pentru Click!.

Roxana Vancea, revenire spectaculoasă la silueta de dinaintea sarcinii

„N-am avut nici cea mai mică emoție. Mi-am dorit foarte mult să nasc natural și am citit foarte mult despre asta înainte. Toate studiile arată că frica/teama nu te ajută cu nimic, din contră”, a mai scris Roxana în mediul online. Pe parcursul celor 9 luni de sarcină, tânăra a luat în greutate doar 5 kilograme și jumătate, kilograme pe care le-a dat jos imediat după naștere.

Înainte de a rămâne însărcinată, Roxana, care are 1,63 m înălțime, avea 47 de kg. La 7 zile după naștere, antrenoarea de fitness are 47,7 kg. În timpul sarcinii, deși lucrul acesta nu s-a văzut, Roxana spunea: „Mănânc toată ziua”. „Și mănânc mult. Probabil că, dacă vedeam că asimilez, aș fi pus frână. Am profitat că nu se pune pe mine”, mai spunea Roxana în martie 2021, în emisiunea „Vorbește lumea”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Romanița Iovan, detalii despre relația cu avocatul Iulian Gogan: „Suntem doi oameni maturi”

De ce nu a vrut Ștefan Bănică Junior ca fiul lui cel mare să participe la „Te cunosc de undeva”

De ce s-a căsătorit Alexandra Stan cu Emanuel Necatu. „Nu vreau să îl jignesc pe Emanuel”

Pentru moment, Roxana alăptează exclusiv și primește ajutor din partea mamei, soacrei și soțului ei. „Alăptez din 3 în 3 ore, stă cam 40-45 de minute la o sesiune de alăptat. Nu am calculat cât dorm, dar bebe e foarte cuminte și între alăptat, alea 3 ore de somn, le dormim legate”, a mai scris pe Instagram.

Perechea a ales nașii bebelușului. „Nașă o să fie sora mea și naș Ranbir, prietenul lui Dragoș”, a mai spus Roxana de curând, pentru VIVA!. Roxana și Dragoș au dezvăluit în noiembrie 2019 că s-au logodit și s-au căsătorit civil în luna următoarea. Perechea se pregătește acum pentru botezul fiului lor.

„Nu o să facem nunta odată cu botezul pentru că vreau să mă văd îmbrăcată și eu în rochie de mireasă. Îmi doresc foarte mult asta. Vreau o rochie simplă! Nu ne-am gândit încă la cum o să arate totul, cert este că o să se întâmple curând”, a mai spus Roxana Vancea la Antena Stars.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!