Oana Ioniță, declarații emoționante despre fiul ei. „Tot ce-mi doresc este să fie fericit și să simtă bine!” Ce se întâmplă în viața lui Max

.

După o perioadă în care nu a putut să își vadă fiul, Oana Ioniță trăiește acum momente mai liniștite. Coregrafa a vorbit deschis despre relația cu Max, băiatul pe care îl are din căsnicia cu fostul soț, Florin Budnaru, și despre modul în care au reușit să ajungă la un program echilibrat.

Cum este acum relația Oanei Ioniță cu Max

După despărțirea de tenor, s-a stabilit ca fiul lor să locuiască la tată. Oana și Florin au convenit ca programul lui Max să fie decis de comun acord, în funcție de dorințele copilului, însă coregrafa regretă această înțelegere. Timp de șase luni, ea aproape că nu și-a văzut fiul, din cauza justificărilor aduse de fostul soț. În cele din urmă, Oana l-a acuzat pe Florin de alienare parentală și a apelat la instanță pentru a obține mai mult timp alături de Max.

Recent, vedeta a mărturisit că lucrurile s-au îmbunătățit și că acum poate petrece timp cu fiul ei. Ea a subliniat că atât ea, cât și fostul soț, au găsit o formulă care să le permită să fie prezenți în viața lui Max.

„Acum avem un program aproape echilibrat. Tot ce-mi doresc este să fie fericit și să simtă bine și să vadă partea bună, că are două case, că are două camere unde să se joace, că are două calculatoare. Îi spun: Mulți copii nu ar avea ce ai tu, uite cât de norocos ești tu!”, a declarat Oana Ioniță la Știrile Antena Stars.

Sprijinul fiicei Isabel

Coregrafa nu a uitat să vorbească și despre fiica ei adolescentă, Isabel, pe care o consideră un adevărat sprijin. „Nu este doar Max în viața mea, este și Isabel, îngerul meu păzitor, care, cumva, mă susține și mă trage și mă învață în fiecare zi”, a spus vedeta.

Un moment special urmează să aibă loc pe scenă, unde Oana Ioniță va apărea alături de cei doi copii. Isabel va dansa împreună cu mama ei, iar Max va fi prezent pentru prima dată într-un astfel de spectacol. „Nu mi-am făcut planuri de Crăciun (…) O să fie și băiatul meu la spectacol”, a mai adăugat coregrafa.

În ce relații a rămas Oana cu fostul soț

Oana Ioniță a vorbit deschis despre relația complicată pe care o are atât cu fostul soț, Florin Budnaru, cât și cu fiul lor, Maxim. Coregrafa și tenorul continuă să se confrunte în instanță pentru stabilirea programului de vizită al copilului, care locuiește în prezent la tatăl său.

Citeşte şi: Oana Ioniță se confruntă cu încă o piedică în lupta pentru custodia fiului ei, Maxim, după divorțul de tatăl lui, Florin Budnaru: „S-a pierdut dosarul”

Citeşte şi: Oana Ioniță luptă în istanță pentru a-și putea vedea fiul mai des, după divorțul de Florin Budnaru: „Nu poate să-și manifeste dorința de a sta cu mine”

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu și Oana Ioniță protestează pentru drepturile mamei în fața Tribunalului București: „E un război interminabil, de aceea solicit ca această lege să se pună în aplicare”

În urmă cu câteva luni, invitată în podcastul „Gând la Gând cu Teo”, moderat de Teo Trandafir, Oana Ioniță a făcut mărturisiri sincere despre situația actuală. „Când te desparți de cineva, nu trebuie să crezi că va rămâne aceeași persoană. În acel moment, fiecare scoate la iveală armele de apărare și, de multe ori, ce e mai rău din el. În fostul meu soț a izbucnit un monstru pe care nu l-am putut controla. Nici măcar comunicarea sau dorința de a merge mai departe separat nu au mai fost posibile”, a declarat coregrafa.

Oana Ioniță i-a mai mărturisit lui Teo un moment dificil, când a înțeles că nu are susținerea fostului partener în ceea ce-l privește pe fiul lor, Max.

„Eram la mine în sală, la un curs cu copii, nu predam eu, era altă profesoară. Am intrat în sală și s-a uitat urât la mine, începuse de ceva timp să se uite urât la mine. Mă învinovățea pentru faptul că l-am abandonat pe el și pe tatăl lui. Asta percepe un copil dacă nu i se explică. S-a uitat urât și a început să-mi spună lucruri legate de ieșirea mea din sala respectivă.

Mi s-a părut atât de grav ce se întâmplă încât m-am dus la Florin, care era pe hol, și zic: ‘Știi, nu e ok’. ‘Păi da, dar tu știi că el te percepe ca mama tuturor copiilor de aici.’ Am simțit atât de multă răutate. Nu mă susții când copilul procedează în felul ăsta? Am simțit că nu am un aliat”, a mai dezvăluit Oana Ioniță.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton