Cu ce viciu s-a luptat Ioana Ignat în adolescență: „Mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 07 septembrie 2021, 15:36

Invitată într-o emisiune radiofonică realizată în urmă cu câteva luni, Ioana Ignat a povestit despre dependența de alcool și modul în care a reușit să renunțe la acest viciu.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Ioana Ignat a devenit cunoscută datorită participării sale la „Vocea României”, unde a ajuns până în finală. Ulterior a lansat mai multe piese care au devenit rapid hituri. Succesul a venit și cu presiunea unui program încărcat și a expunerii publice, fapt care a copleșit-o pe artistă. Din acest motiv, timp de câțiva ani, și-a găsit refugiul în alcool.

Cu ce viciu s-a luptat Ioana Ignat în adolescență: „Mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea”

Ioana Ignat a vorbit despre dependența ei de alcool

Eu am avut probleme cu alcoolul. Nu am făcut prostii… dar era o formă de refugiu. Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit”, a spus Ioana Ignat în emisiunea lui Cosmin Cernat din luna martie a acestui an.

Citește și: Sarah Harding, fostă membră a trupei Girls Aloud, a murit la 39 de ani

Fiica Adelinei Pestrițu a început grădinița cu lacrimi! Ce s-a întâmplat

Din ce cauză se operează Chef Florin Dumitrescu an de an: „Suntem mulți baieți cu problema asta!”

Elena Udrea și Adrian Alexandrov au aniversat 5 ani de relație. Unde a mers cuplul în vacanță

Frumoasa artistă, originară din Botoșani, a povestit că a încercat de mai multe ori să renunțe la acest viciu, însă a reușit cu adevărat în urmă cu trei ani, după o petrecere pe care a organizat-o pentru a sărbători lansarea unei piese.

Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de alcool de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul. Am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins, a mărturisit cântăreața.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!