Invitată într-o emisiune radiofonică, Ioana Ignat a povestit despre dependența de alcool și modul în care a reușit să renunțe la acest viciu.
Ioana Ignat a devenit cunoscută datorită participării sale la „Vocea României”, unde a ajuns până în finală. Ulterior a lansat mai multe piese care au devenit rapid hituri.
La doar 23 de ani, artista are o experiență de viață bogată, dat fiind că încă de la vârsta adolescenței a început să cânte într-o orchestră. La evenimentele unde cânta se bea mult alcool, iar mai târziu, solista de muzică pop a căzut și ea pradă dependenței.
Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit”, a spus Ioana Ignat, potrivit spynews.ro.
Frumoasa artistă, originară din Botoșani, a povestit că a încercat de mai multe ori să renunțe la acest viciu, însă a reușit cu adevărat în urmă cu trei ani, după o petrecere pe care a organizat-o pentru a sărbători lansarea unei piese.
Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul și am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins, a mărturisit cântăreața.