Prințesa Leonor a Spaniei a împlinit 13 ani. Cum arată o viitoare regină?

De Ioana Tătaru pe
De curând, pe data de 31 octombrie, Prințesa Leonor a Spaniei, fiica Regelui Felipe și a Reginei Letizia, a împlinit 13 ani și cu această ocazie a ținut primul ei discurs public. Leonor a recitat un paragraf din Constituție, iar cei din public au ascultat-o cu mare încântare. 

Prințesa Leonor a participat, de curând, la un eveniment oficial ce a marcat a 40-a aniversare a Constituției și a ținut primul său discurs public, recitând un paragraf din Constituție. Prințesa Leonor a Spaniei a vorbit celor prezenți imediat după ce tatăl ei a ținut discursul inaugural al evenimentului care a avut loc la Insitutul Cervantes din Madrid. Mama ei, Regina Letizia și sora ei mai mică, Prințesa Sofia, în vârstă de 11 ani, s-au aflat în audiență și au ascultat-o cu încântare.

Prințesa Leonor deține multe premii

Anul acesta, Prințesa Leonor a început să se facă remarcată în viața publică. La începutul acestui an, Regele Felipe i-a înmânat „Ordinul Lâna de Aur”, un „element de tradiție și continuitate”, conform palatului regal Zarzuela. Regele a descries acest act drept „un pas simbolic, dar foarte important”, unul menit să amintească că „odată cu statutul de prințesă vin și îndatoririle”. Prințesa Leonor este prima în ordinea succesiunii la tronul Spaniei. Leonor a fost desemnată „Prințesă de Asturia”, în anul 2014. Pe lângă titlul oficial, Leonor mai are și câteva titluri istorice „Prințesă de Girona”, „Prințesă de Viana”, „Ducesă de Montblanc”, „Contesă se Cervera” și „Lady Balague”. Leonor studiază în prezent la şcoala Santa María de los Rosales din Aravaca, lângă Madrid, unde a învăţat şi tatăl său.

Citește și: „Prințesa Letizia a Spaniei și-a abandonat familia? Casa regală, zguduită de scandaluri uriașe”

„Letizia, jurnalista care a devenit noua Regină a Spaniei. Află-i povestea!”

Sursă foto: Hepta.ro, Northfoto.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis