Deşi sunt tinere şi foarte frumoase, când sunt fotografiate de aproape îţi dai seama că au riduri destul de vizibile. Iată despre ce vedete este vorba.
Pippa Middleton, Carey Muligan
Cele două vedete foarte tinere nu ar trebui să aibă riduri la vîrsta lor. La numai 27 de ani, Pippa a devenit recent cunoscută în special datorită fundul ei pe care mulţi îl consideră foarte sexy. Nici la faţă nu arată rău, ar în anumite ipostaze devin foarte vizibile ridurile din jurul ochilor, chiar şi atunci când poartă machiaj.
La fel şi în cazul lui Carey Mulligan, care ar fi trebuit să aibă o piele mai frumoasă la cei 25 de ani, mai ales că este actriţă, iar succes ei depinde de înfăţişarea pe care o are. Norocul ei este că are un chip copilăros care o ajutp să pară mai tânără.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Audrey Tautou, Katie Holmes
Încă două vedete care par mult mai tinere decât sunt datorită chipului angelic. Însă dacă le priveşti de aproape se vede că nu mai au 20 de ani.
Audrey Tatou este atât de frumoasă cu ochii ei mari şi chipul nevinovat încât aproape că nu-i mai observă nimeni ridurile din jurul ochilor. Însă ele există, oricât ar încerca să le ascundă prin machiaj.
Chiar dacă se apropie de 40 de ani, cele două au parcă prea multe riduri pentru nişte vedete de la Hollywood, care sunt mereu în faţa camerelor foto.
Pe de altă parte, ele nu duc lipsă de admiratori, având în vedere că au siluete atât de frumoase şi subţiri. Poate că tocmai de aceea ridurile lor sunt atât de vizibile.
Chiar şi aşa, Hillary şi Cameron rămân două din cele mai frumoase vedete de la Hollywood.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Rachel McAdams, Eva Mendes
Nu te-ai aştepta ca două frumuseţi ca ele să aibă riduri, chiar dacă au trecut de 30 de ani.
La 33 de ani, Rachel McAdams este una din cele mai frumoase actriţe şi talentată pe deasupra. Ai zice că e mult mai tânără, dar dacă îi vezi ridurile îţi dai seama că nu mai este o puştoaică.
Eva are deja 37 de ani, vârstă pe car enu o arată decât ochii ei, înconjuraţi de riduri. În rest, actriţa este mereu perfect îmbrăcată şi machiată încât ai zice că e mult mai tânără.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Penelope Cruz, Natalie Imbruglia
Încă două vedete care reuşesc să păcălească timpul, arătând mereu mult mai tinere decât sunt.
Vârsta le este trădată mereu de ridurile din jurul ochilor, care se văd şi cum machiaj şi fără.
Oricum, cu siguranţă că lor nu le pasă pentru că sunt atât de frumaose şi elegante încât e evident că se simt bine în pielea lor.
Foto: Northfoto
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.