Poze: Amalia Enache, vacanţă de vis la New York

18.09.2013, 11:00.

Amalia Enache a avut parte de o vacanţă minunată în unul din cele mai cunoscute oraşe ale lumii, New York. Vezi pozele şi ce povesteşte Amalia despre cele două săptămâni în SUA.
“Ce rochie frumoasa ai!” si “ador rochia ta!”. Intr-o zi, am numarat 7 necunoscuti care mi-au spus asta pe strada, dintre care unul era politist. N-a fost zi in America sa nu aud complimentul acesta. Glumesc acum si zic ca ar trebui sa-mi deschid un magazin de rochii in New York, as avea un succes nebun!
“Wow, esti cumva actita? Arati minunat!”, “ce frumos iti sta parul!” sunt alte politeturi adiacente. “Ce faci, cum esti azi?” inlocuieste salutul americanilor, la pachet cu un zambet larg si cu senzatia pe care ti-o dau ca esti important doar pentru ca existi, ca esti chiar un fel de buricul-pamantului de care toata lumea se intereseaza si se preocupa sa-ti fie bine.

Cert e ca toata aceasta bagare in seama, toata comunicarea asta deschisa intre necunoscuti chiar te face sa te simti bine. Incet-incet, parca mergi mai tantos pe strada, zambesti asa, fara nicio explicatie si ai o stare de buna-dispozitie care nici nu mai intelegi exact de unde vine. Iar cand asta se intampla pe strazile din Manhattan, New York, pe care oricat l-ai fi vazut in filme si-ai fi crezut ca n-are cum sa te surprinda , tot te copleseste de cat de scince-fiction e cu zgarie-norii sai, senzatia de buricul-pamantului se intareste. Cred ca oamenii, adulti fiind deja, cresc acolo. E un loc care te poate face mare. Asta si cauta probabil cei ce ajung acolo, toata puzderia aia de oameni din toate rasele, cu toate amestecurile de fizionomii, de tipologii, de lumi, pe care eu nu ma mai saturam sa-i observ.

Doua saptamani de vacanta au trecut ca doua zile. N-as putea sa spun exact ce am facut, doar ca m-am plimbat si-am privit, ca totul imi placea si ca de dimineata pana noaptea tarziu timpul a zburat ca o clipa. Sunt o fiinta fundamental urbana, cred ca de-a dreptul dependent-urbana, n-am nostalgia linistii patriarhale, asa ca New York-ul s-a dovedit a fi dintre locurile cu care ma pot asorta imediat.

Mi-a placut la nebunie High Line, o fosta cale ferata suspendata construita in 1929, dupa un proiect ce data inca din 1847, abandonata apoi in anii ’80 si refacuta de curand sub forma de gradini suspendate, cu vegetatie, fantani, sezlonguri, mini-parcuri la inaltime, un loc de promenada de un kilometru si jumatate, sus, printre cladiri, in Chelsea, un cartier pe vremuri industrial, azi cel mai cautat cartier al boemilor, artistilor, galeristilor de arta contemporana si odata cu ei al celor care cauta ceea ce e cool. Tot in cartierul acela este si Chelsea Market, un fel de bazar alimentar, insa intr-o varianta extrem de moderna. Mi-a placut in zona designul multor spatii, galeriile de arta, la fel cum, dintre zonele din New York dragi mie, a devenit si Soho.

Nimic nu mi-a placut totusi mai mult decat privelistea Manhattan-ului de pe roof top-uri, terasele de la mari inaltimi, mai ales noaptea. E magic! Si tot de sus, de foarte sus am si survolat cu elicopterul Manhattan-ul, tot incercand sa ma satur de priveliste. Nu m-am saturat!

Am fost la cel mai in voga musical al momentului de pe Broadway si aproape 3 ore am ras si am simtit ca asa trebuie sa faci pe orice scena si de ce nu, in viata, sa dai totul, cum fac artistii aia. Si pentru ca in zilele in care am fost eu acolo America era marcata de implinirea a 50 de ani de la discursul lui Martin Luther King-I have a dream, mi-am luat prietenii albi sau de culoare, si ne-am dus sa-l ascultam pe presedintele Barack Obama, care a tinut un discurs exact in locul din DC unde in urma cu 50 de ani se schimba istoria Americii. Fierbeam sa merg acolo, aproape ca imi parea rau ca sunt in vacanta si nu ca jurnalist acreditat la eveniment.

Prin urmare nu cred ca-mi voi deschide magazin de rochii in New York, pentru ca nu asta e vocatia mea. In multimea aia de zeci de mii de oameni stransi la discursul lui Obama, ma gandeam numai la ce as fi filmat si cum as fi redat atmosfera. La ce as fi spus, daca eram acolo jurnalist si nu in vacanta. Asa ca, bine v-am regasit!