Oana Roman, detalii despre relaţia „toxică şi abuzivă” cu Marius Elisei: „Nu ajută să o ascundem sub covor”

.

Oana Roman a făcut una dintre cele mai dureroase și sincere confesiuni din viața sa personală, dezvăluind în cadrul unui interviu, adevăruri neștiute despre relația cu fostul soț, Marius Elisei. Vedeta nu s-a mai ferit să numească lucrurile pe nume și a descris legătura lor ca fiind „abuzivă și toxică”. După un divorț tensionat, pierderea mamei și provocările constante din viața de zi cu zi, Oana luptă cu demonii trecutului pentru a-și păstra echilibrul și a fi un sprijin real pentru fiica ei, Isabela.

„Când ieși dintr-o relație care a fost atât de abuzivă și toxică…”

După ani de tăcere și rețineri, Oana Roman a decis să vorbească despre trauma trăită alături de Marius Elisei. Despărțirea lor, deja cunoscută publicului, a lăsat urme adânci în sufletul vedetei, care recunoaște că lupta nu s-a încheiat nici azi. În ciuda aparențelor, ea continuă să se reconstruiască emoțional cu ajutorul terapiei.

„E greu și pentru mine, dar așa cum am zis, fac terapie. Am ieșit dintr-o perioadă foarte grea. A fost pandemia, a fost boala mamei, a fost divorțul, a fost reinventarea mea. Când ieși dintr-o relație care a fost atât de abuzivă și toxică precum a fost a mea, e foarte greu. Rămâi cu un fel de sindrom de stres posttraumatic, care trebuie tratat. Nu poți să îl lași, să te faci că nu e! E un proces lung în care te așezi și te debarasezi de un fel de bagaj pe care l-ai tot cărat în spate”, a spus Oana Roman pentru ego.ro.

Fiica ei, marcată de absența tatălui: „Mami, dar de ce?”

Printre cele mai grele momente pentru Oana Roman rămân cele în care trebuie să-i explice fiicei sale de ce tatăl ei o vizitează atât de rar. Vedeta a ales să nu arunce vina, ci să fie sinceră și empatică, fără a o încărca emoțional pe micuță cu frustrările ei.

„Vorbește, dar prea rar! Eu nu încerc să o influențez. La ce mi-ar folosi să îi spun: «Tatăl tău face rău, e rău, nu e un tată bun!». Nu m-ar ajuta la nimic! Ea m-a întrebat la un moment dat: «Mami, dar de ce?». I-am explicat: «Mami, nu am de unde să știu de ce! Nu pot să răspund la întrebarea aceasta. Singurul lucru pe care pot să ți-l spun este că, din păcate, în viață o să ai multe momente în care o să te întrebi de ce se întâmplă niște lucruri și nu vei găsi răspuns. Trebuie să înțelegi că respectivele situații trebuie să le iei ca atare și să le înfrunți»”, a mai spus vedeta pentru sursa menţionată anterior.

„Nu ajută să o ascundem sub covor”

Deși a trecut prin momente grele și a fost nevoită să-și înfrunte suferințele în public, Oana Roman își păstrează demnitatea. Mesajul ei pentru fiica sa este unul simplu, dar profund: suferința nu trebuie ascunsă, ci confruntată. O lecție de viață valabilă pentru orice femeie care a trecut printr-o relație toxică.

„Treci printr-o suferință, nu ajută la nimic să o ascundem sub covor sau să ne prefacem că nu există. Cea mai bună soluție de a trece peste o suferință este să o înfrunți, să treci prin ea! I-am zis că sunt lângă ea, că o înțeleg, dar că nu pot face mai mult de atât”, a mai spus Oana Roman.

Citeste şi: Oana Roman îl acuză pe Marius Elisei că aduce paparazzii când se întâlnește cu fiica lor: „O plimbare de o oră și jumătate. S-a dorit să se arate că există grijă”

Citeşte şi: Isabela, fiica Oanei Roman, diagnosticată cu o afecțiune care poate conduce la o boală gravă. S-a declanșat după divorțul părinților

Oana Roman nu și-a ascuns niciodată lupta interioară. După pierderea mamei sale, Mioara Roman, și ruptura definitivă de Marius Elisei, vedeta încearcă să-și reconstruiască viața pas cu pas. Relația cu tatăl ei, Petre Roman, rămâne una apropiată, dar cel mai mult îi lipsesc sprijinul și sfaturile mamei, pe care le consideră de neînlocuit. Însă, dincolo de toate, forța de a merge mai departe vine dintr-un singur loc: Isabela.

Sursa foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton