Monica Tatoiu nu i-a făcut parastasul de 40 de zile mamei. „Nici nu știu exact când a fost!”

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Joi, 08 decembrie 2022, 13:16

Monica Tatoiu nu i-a făcut parastasul de 40 de zile mamei. Afacerista a explicat recent de ce nu respectă aceste obiceiuri creștinești, deși mama ei era o persoană foarte credincioasă.

În urmă cu două luni, Monica Tatoiu (66 de ani) anunța în mediul online că mama ei s-a stins din viață. Tatoiu a transmis atunci că mama ei se confrunta de-a lungul anilor cu diverse probleme de sănătate, iar în urma ultimei operații a intrat în comă și a urmat decesul.

De ce nu i-a făcut Monica Tatoiu parastasul de 40 de zile mamei

A murit mama în această-dimineață, plec spre Timișoara. De cinci ani era bolnavă, vineri am operat-o și n-a mai ieșit din comă. De cinci ani nu ieșea din casă, a avut ocluzie, probleme cu picioarele, în primăvară a avut și Covid. N-a vrut să meargă la spital. Am dus-o cu forța în sala de operație. Avea o piatră la bilă de 8 centimetri, care i-a blocat intestinele. Nu a vrut să spună că o durea – spunea Monica Tatoiu, potrivit playtech.ro.

La momentul respectiv, afacerista a surprins pe toată lumea când a precizat că nu are de gând să-i facă pomană mamei, deoarece ea nu crede în aceste obiceiuri. Mai mult, Tatoiu a declarat că “se bucură” că mama ei a murit, pentru că știe că “e mai fericită acolo decât pe pământ”, acolo “cu Dumnezeu pe care-l iubește”.

Monica Tatoiu șochează din nou, la două luni de la decesul mamei. "Nu i-am făcut parastas de 40 de zile. Nici nu știu când a picat..."Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 6)

Au trecut două luni de când i-a pierdut mama, iar recent, Monica Tatoiu a spus că nu i-a făcut parastasul de 40 de zile. Singurul lucru pe care îl face în amintirea mamei, împreună cu fratele ei, este să mănânce la masa părinților, moștenită de la bunici.

Nu am putut să fac parastasul de 40 de zile pentru mama, care a fost în urmă cu câteva zile. Nici nu știu exact data pentru că eu nu le am cu asta. Mă văd cu fratele meu care vine de la Timișoara, mâncăm la masa părinților, moștenită de la bunici, în amintirea mamei. Mergem la Mănăstire la Pătrunsa, că eu nu pot ajunge la Timișoara să fac slujbe – a dezvăluit Monica Tatoiu, pentru fanatik.ro.

Citeşte şi: Monica Tatoiu, postare macabră în mediul online după ce a anunțat că nu-i face pomană și priveghi mamei care s-a stins din viață

Citeşte şi: Afecțiunea cu care se luptă Monica Tatoiu, după ce a învins cancerul în tinerețe: „Boala ia forme foarte urâte”

Citeşte şi: Monica Tatoiu spune că „dieta balerina” i-a făcut rău. „M-am îngrășat mai mult decât am slăbit!”

Citeşte şi: Monica Tatoiu a fost la un pas de moarte. „Am zis: «Doamne, te rog eu, să se întâmple repede»”

Monica Tatoiu are grijă de câțiva bătrâni, „de sufletul mamei”

Afacerista are un alt mod de a-i ține memoria vie mamei. Ea a spus că se asigură de îngrijirea unor bătrâni și face totul “de sufletul mamei”.

Când am îngropat-o pe mama eu am luat pământ și l-am pus la căpătâiul unui prieten, aici la Pisioata. Și mă duc la maica, acolo este și Făcătoarea de Minuni. Au acolo niște bătrâni de care au grijă și mă gândesc să le plătesc să aibă și ei sărbătorile cu mesele pline, să fie de sufletul mamei mele. Apoi, cu fratele meu, pe gândim de ea, povestim, ne uităm la poze.

„Mamei oricum nu îi plăcea să fie cu oamenii!”

Monica Tatoiu a explicat că mama ei își petrecea o mare parte din timp spunând rugăciuni. Nici chiar de sărbătorile de peste an, afacerista nu-și vizita părintele, deoarece, spune ea, “nu era genul cu efuziuni fizice”.

Mamei oricum nu îi plăcea să fie cu oameni. Ei îi trimiteam cadouri, vorbeam cu ea la telefon. Ea era cu rugăciunile, cu Dumnezeu. Nu îi plăcea să interacționeze cu oamenii. Și dacă este acolo în cer, și dacă era aici pe pământ, tot așa era. Mama nu era genul cu efuziuni fizice. Niciodată nu mergeam de sărbători la ea, doar vorbeam la telefon. Mama era cu rugăciunile, era altceva. Cred că a fost călugăriță în altă viață. Eu nu semăn cu ea – a mai precizat ea, potrivit aceleiași surse.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!