Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Oana Niculescu Mizil (50 ani) a obținut un ordin de protecție împotriva fostului ei partener, Marian Vanghelie (57 ani), după ce acesta ar fi amenințat-o cu moartea chiar în fața fiicei lor. Incidentul a avut loc duminică, 31 august.
Marian Vanghelie acuzat că a amenințat-o cu moartea pe Oana Niculescu Mizil
Oana Niculescu Mizil a obținut un ordin de protecție provizoriu împotriva lui Marian Vanghelie, după ce fostul primar al Sectorului 5 ar fi amenințat-o cu moartea. Duminică, 31 august, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin 112 de către Oana Niculescu Mizil cu privire faptul că, în timp ce se afla la locuinţa sa din oraşul Voluntari, a fost ameninţată de fostul partener cu acte de violenţă.
Ulterior, aceasta a depus o plîngere penală pentru amenințare. Polițiștii au completat Formularul de Evaluare a Riscului, iar în urma acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat persoanele implicate, iar în urma verificărilor efectuate şi a completării formular evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, a reieşit că există risc iminent, fapt pentru care împotriva bărbatului în vârstă de 57 de ani a fost emis ordin de protecţie provizoriu”, informează Inspectoratul Poliţiei Judeţene Ilfov, citat de Digi24.
Faptele lui Marian Vanghelie vin la scurt timp după ce fostul primar al Sectorului 5 a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond în dosarul mitei de 30 de milioane de euro.
Miercuri, 27 august, Curtea de Apel București a dispus achitarea acestuia pentru abuz în serviciu și spălare de bani, iar pentru infracțiunea de luare de mită a constatat prescrierea faptelor, aplicând deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în anul 2015, fiind acuzat că a primit mită în valoare de 30 de milioane de euro. Dosarul a fost analizat de 10 judecători diferiți, procesul durând aproape 10 ani.
Decizia de achitare și de încetare a procesului penal a venit în baza hotărârii CCR din mai 2022 privind prescripția faptelor și a interpretărilor ulterioare ale instanței supreme, care au dus la închiderea a peste 10.000 de dosare penale similare.