Laurențiu Reghecampf a vorbit despre planurile pe care le are cu familia lui, inclusiv căsătoria cu partenera lui de viață, Corina Caciuc, și botezul fiului cel mic. Iubita antrenorului face acum naveta între România și Africa, după ce Reghe a obținut un contract cu o echipă din Sudan și locuiește în Rwanda.
Cei doi nu sunt căsătoriți oficial, însă au în plan să își unească destinele în fața legii și a lui Dumnezeu, la un moment dat. Totuși, prioritatea este botezul fiului cel mic, spune antrenorul. El este acum departe de familie, locuind în Rwanda, așa că zboară cât poate de des ca să își vadă iubita și cei doi copii.
„Nu a fost nimic, nu a existat o cerere în căsătorie, așa a fost interpretată situația. Corina este ca și cum ar fi soția mea, numai că nu avem actele făcute. Noi trăim ca o familie, ne ocupăm împreună de copii și lucrurile sunt foarte clare între noi, nu avem nevoie de un titlu ca să știm ce suntem unul pentru celălalt”, a spus Reghecampf pentru Cancan.ro.
El a explicat că nunta nu este o prioritate în acest moment, ci botezul fiului lor cel mic, iar „lucrurile trebuie făcute la timpul lor”.
„Întâi avem de făcut botezul la băiatul mic, asta este prioritatea noastră acum. După aia vedem ce se întâmplă, nu ne grăbim nicăieri. Lucrurile trebuie făcute la timpul lor și nu simțim presiunea de a demonstra ceva cuiva”, a continuat antrenorul.
Cum e viața în Africa
Laurențiu Reghecampf a vorbit despre cum s-a acomodat în Africa și a precizat că și-a luat toate măsurile de protecție. Familia lui face naveta, pentru că cei doi copii trebuie să meargă la grădiniță și creșă,
„Există riscul de febră galbenă, de malarie, sunt lucruri despre care toată lumea vorbește când aude de Africa. Eu mi-am făcut toate vaccinurile înainte să vin. Aici, malaria, de exemplu, este tratată rapid, este ca o răceală, nimic mai mult, nu este ceva de speriat dacă știi ce ai de făcut.”
Antrenorul a spus că știa foarte bine echipa Al-Hilal Club și este mulțumit de direcția în care duce clubul de fotbal. El a mai spus că sunt șanse mari de a câștiga Champions League Africa, „dacă lucrurile sunt făcute corect”.
Laurențiu Reghecampf antrenează echipa Al-Hilal Club din Prima Ligă Sudan și a reușit să ducă echipa în sferturile Ligii Campionilor, un adevărat record.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.