INTERVIU Ilie Dumitrescu Jr. – „Actoria m-a învățat că în orice situație există adevăr ce provoacă speranță”

De Carmen Ghibuțiu pe
Ilie Dumitrescu Jr., fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, joacă în filmul „Un pas în urma serafimilor”. Are 19 ani, urmează cursuri de actorie și spune că drumul ales este unul „foarte dificil”.

Intră în galeria foto pentru a vedea mai multe poze cu Ilie Dumitrescu Jr.

Regizat de Daniel Sandu, „Un pas în urma serafimilor” este cel de-al treilea lungmetraj în care îl putem vedea pe Ilie Dumitrescu Jr. A mai jucat în „Love by Design” și „Palatul Pionierilor B’92”, iar despre noul rol spune că este de departe cel mai important făcut de el până în prezent.

„Deși multă lume ar spune că în actorie se regăsesc prefăcătoria și neadevărul, paradoxul face că adevărul este cea mai bună minciună”, declară Ilie Dumitrescu Jr.

Când și cum ai știut că vrei sa devii actor?
Încă de mic am fost pasionat de actorie și visam să pot juca în filme. Fiind creativ și plăcut ca prezență, am fost ales să interpretez rolul principal la spectacolul de sfârșit de an școlar în clasa a doua. De atunci, am știut care este chemarea mea.

Ce crezi că te-a ajutat mai mult în carieră: fizicul, talentul sau numele de familie?
Talentul te duce cu adevărat departe dacă este susținut de un psihic curat și echilibrat. Fizicul contează suficient cât să-ți crească șansele odată ce interpretarea este sinceră. Numele nu a făcut o diferență.

Ilie Dumitrescu Jr.: „Fight Club este de departe filmul meu favorit”

Cine din familie te susține în alegerea ta profesională?
Ambii părinți. Familia mea a fost întotdeauna alături de mine. M-au susținut, m-au consiliat, m-au ajutat.

La ce filme te uitai cu tatăl tău când erai mic?
Ne uitam mult la filme de acțiune și comedie.

Care-i filmul tău de suflet, pe care l-ai văzut de cele mai multe ori?
„Fight Club” este de departe filmul meu favorit.

Când ai debutat în actorie? Povestește-ne o întâmplare de atunci.
Am debutat cu piesa de teatru „Podul Sinucigașilor”, într-o distribuție de trei actori tineri, în formare. La premieră, am avut emoții mari deoarece abia reușisem să termin de învățat textul. Aveam 13 ani și partitura mea era foarte grea, ținând cont că piesa dura două ore jumate.

Cum ai descrie rolul tău din „Un pas în urma serafimilor”?
Olah este un personaj care pare a fi rău intenionat deși descoperim că acțiunile lui reflectă doar efectul abuzurilor din cadrul respectiv.

Povestește-ne o întâmplare inedită de la filmări.
Noi, serafimii, am fost cazați într-un cămin din Focșani primele zile de filmare, pentru a clădi atmosfera aceea de familiaritate dorită în ideea de a dezvolta o relaționare cât mai veridică între personaje. Aceasta a fost o experiență cu adevărat inedită.

Spune-ne un motiv pentru care lumea ar trebui să meargă la cinema să vadă acest film.
Fiind inspirat de povestea reală a vieții sale, regizorul Daniel Sandu a depus toate eforturile pentru a o transpune pe peliculă și a o transmite publicului său. E un film atipic pentru cinematografia românească.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat la cursuri despre actorie?
Actoria m-a învățat că în orice situație există adevăr ce provoacă speranță.

Și un lucru important pe care l-ai învățat până la vârsta asta?
Am învățat că orice este posibil, restul depinde doar de tine.

Din sinopsisul filmului care va intra în cinema pe 22 septembrie: „Un pas în urma serafimilor” spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

În rolurile principale sunt Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu și Radu Botar.

Foto: Cornel Lazia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro