Decizii complicate la finalul sezonului 6 al show-ului „Insula Iubirii”. Unul dintre cupluri așteaptă un copil

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 28 iunie 2022, 11:20

Şase cupluri au avut curajul să îşi pună la încercare relaţia în cel mai dur test al fidelităţii – Insula Iubirii, un test 100% real în care numai iubirea adevărată are şanse să învingă tentaţia. Timp de 21 de zile, ispitele i-au tentat, i-au inspirat, le-au testat limitele şi le-au oferit toate răspunsurile de care aveau nevoie pentru ca la final, fiecare partener din cuplu să ia asumat decizia pentru care a venit la Insula Iubirii.

Şase femei şi şase bărbaţi care se credeau în relaţii indestructibile s-au aruncat încrezători în aventura vieţii lor, au simţit gustul dulce-amărui al tentaţiei şi-au aflat punctele vulnerabile ale relaţiei, iar la final au tras linie şi au luat decizii care le vor schimba radical viaţa.

Telespectatorii au fost martorii unei ceremonii a focului extrem de emoţionantă, în urma căreia s-au luat şi deciziile mult-aşteptate. Cerasela şi Rareş au decis să plece împreună de la Insula Iubirii, ca la întoarcerea în ţară să îşi dea seama că mai au probleme importante de rezolvat.

Decizii complicate la finalul sezonului 6 al show-ului "Insula Iubirii". Unul dintre cupluri așteaptă un copil

În căutarea răspunsurilor, au decis să trăiască separat. Katy şi Ionuţ au plecat şi ei împreună, înainte însă ca pentru Katy chemarea tentaţiei să se fi consumat. A încercat să îi dea curs în ţară, dar refuzul ferm al ipistei a făcut-o să îşi ia gândul de la tentaţie şi să se întoarcă, nu foarte convinsă, în relaţie.

Lavinia şi Rey au anunţat ferm despărţirea definitivă la ultima ceremonie a focului. Odată ajunşi acasă, Rey nu a mai fost atât de sigur că îşi menţine poziţia, însă Lavinia a rămas fermă în decizia ei. Despărţiţi au plecat de la Insula Iubirii şi Cristina şi Sebastian. Deşi la sosirea în Thailanda se credeau un model de cuplu perfect, după ce şi-au trăit tentaţiile şi şi-au învăţat lecţiile au decis să continue separat.

Citeşte şi: Anamaria Prodan, atac nou la adresa iubitei lui Reghecampf: „Cum a ajuns fetița asta atât de aproape de noi? Până închid ochii, tot aflu!”

Citeşte şi: Video. Fiul de 10 ani al lui Ben Affleck a intrat într-un BMW cu un Lamborghini. În mașină se afla Jennifer Lopez

Citeşte şi: Irina Columbeanu câștigă deja mii de euro la doar 15 ani. Din ce face tânăra bani

Citeşte și: Andreea Tonciu nu mai doarme în același pat cu soțul ei de ani buni. De ce a luat această decizie

La ceremonia finală a focului, lui Alex, soţul Teodorei (singurul cuplu căsătorit de la Insula Iubirii), întreaga lume i s-a dat peste cap. Certitudinile i s-au năruit ca un castel de nisip lovit de val şi a clacat. S-a izbit de noi refuzuri ferme din partea Teodorei şi pe drumul spre casă, însă situaţia s-a schimbat radical în ţară.

„Ne-am împăcat, iar apoi a venit vestea cea mare chiar în ziua de Crăciun, că a rămas însărcinată! Avea deja 2 luni şi un pic de sarcină!”, a mărturisit Alex, în vreme ce Teodora a completat: „A fost un şoc pentru amândoi. Sarcina a contribuit foarte mult la împăcarea noastră! Sunt însărcinată în şase luni, o să avem o fetiţă şi nu o să facem nuntă. Nu îmi plac mie nunţile!”.

„În testul real, dramatic plin de provocări extreme, cele şase cupluri şi-au cunoscut mai bine partenerul, dar şi pe ei înşişi. Au înţeles ce le lipsea în relaţie şi de ce au cedat tentaţiei. Au luat decizii care i-au rănit sau care i-au eliberat. Insula Iubirii le-a oferit tuturor lecţii unice de viaţă, pe care nicăieiri în altă parte nu le-ar fi învăţat!”, a mărturisit Radu Vâlcan la finalul celui de-al şaselea sezon Insula Iubirii la Antena 1.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!