Încă o acuzație la adresa producătorului Harvey Weinstein! Ar fi agresat sexual o adolescentă de 16 ani

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Joi, 01 noiembrie 2018, 15:42
Producătorul Harvey Weinstein este acuzat din nou de agresiune sexuală, după ce o tânără, care și-a păstrat anonimatul, a afirmat că ar fi agresat-o pe când avea 16 ani, informează The Guardian.

Harvey Weinstein ar fi condus-o pe tânără în apartamentul din Soho și i-ar fi făcut propuneri indecente

Harvey Weinstein

Presupusa victimă a declarat că l-ar fi cunoscut pe Harvey în septembrie 2002, la New York, după ce se mutase în Statele Unite pentru a încerca să își facă o carieră în cinema. Tânăra, care voia să devină actriță, a spus că producătorul i-ar fi propus să ia prânzul împreună pentru ca, în final, să o conducă în apartamentul din Soho și să îi facă propuneri indecente. Ulterior, producătorul i-ar fi oferit un mic rol în filmul „Jurnalul unei dădace” și ar fi pus-o în legătură cu echipa programului de tip reality-show „Project Runway”, dar ar fi hărțuit-o, până când tânăra a început să sufere de depresie.

Harvey Weinstein a mai fost acuzat de vedete precum: Angelina Jolie, Salma Hayek sau Cara Delevingne

Tânăra se alătură altor femei care au intentat la sfârșitul anului 2017 o acțiune în justiție contra lui Weinstein. De când a început scandalul abuzurilor sexuale care îl vizează pe producător, peste 80 de femei, printre care și vedete precum: Angelina Jolie, Salma Hayek, Gwyneth Paltrow, Zoe Brock sau Cara Delevingne au afirmat că au fost victimele producătorului. Citat în civil, Harvey Weinstein este anchetat și penal. El a fost arestat la sfârșitul lunii mai la New York și acuzat de viol.

Citește și: „Harvey Weinstein a pledat nevinovat pentru acuzațiile de abuz sexual”

„Sylvester Stallone scapă de acuzațiile de viol: >>Nu există probe suficiente<<”

Sursă foto: Northfoto.com, Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!