Gigi Căciuleanu: „Văd viața ca o operă de artă“

De Adina Rosetti, pe Ultimul update Joi, 27 aprilie 2017, 16:20

După o întâlnire cu coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu simți că îți cresc aripi. Viața se vede mai frumos, iar dansul nu mai este o înșiruire de pași și mișcări, așa cum suntem tentați să credem, ci devine ceva extrem de complex, între matematică, ficțiune, poezie și teatru. (Foto: Cornel Brad)

De mult îmi doream să fac un nou interviu cu Gigi Căciuleanu, autorul celor mai minunate povești dansate pe care le-am văzut pe scenele din București și posesorul unor istorii fabuloase de viață; vestea că face parte din juriul noii emisiuni Pro TV, „Uite cine dansează!“, alături de Andreea Marin, Mihai Petre și Florin Călinescu, mi s-a părut prilejul perfect pentru a-l lua la întrebări. La cei 69 de ani ai săi, Gigi este mai plin de viață decât mulțitineri, dansează neobosit între proiecte foarte diverse și privește viața cu entuziasmul inepuizabil al unui copil. Are un palmares uriaș de spectacole și premii internaționale, dar cu toate acestea în ultimii ani a revenit constant în România, unde lucrează mai ales cu tineri talentați. Dacă nu ați văzut încă vreun spectacol de-ale lui, vă recomand „Emojiplay“ (Teatrul Excelsior), care pornește de la limbajul rețelelor sociale, minunatul „L’oM DaDA“ (Teatrul Național), care explorează suprarealismul, sau „Folia, Shakespeare & Co“ (tot TNB), un omagiu ludic adus marelui dramaturg.

 

Dragă Gigi, ultimul nostru interviu a fost prin 2009, când lansai prima ta carte în România. Ce ai mai făcut de atunci?

Au trecut opt ani deja?! Ce am făcut?  În medie, două spectacole pe an; câte un poem și câteva desene pe săptămână. Calculul este ușor de făcut…

Din martie ești în juriul emisiunii „Uite cine dansează!“. Cum te-au convins?

M-a convins unul dintre producători căruia îi spuneam, indecis fiind, că nu eram deloc în lumea mea. La care el mi-a răspuns: „Nu tu ai venit în lumea noastră, ci noi am venit în lumea ta“. Asta m-a determinat să accept și nu îmi pare rău.

Cum trebuie să fie concurenții ca să „treacă proba“?

|n primul rând, trebuie să-ți spun că îi admir pe acești oameni care, nefiind dansatori de meserie, resimt nemaipomenita bucurie de a dansa, aventurându-se astfel într-un minunat proces de autodepășire. Jos pălăria! Pentru mine, cel mai important lucru în artă este sinceritatea. Mai ales în arta mișcării. Chiar dacă în majoritatea cazurilor, din câte am înțeles, ar fi vorba de dansuri foarte codificate, precum dansul sportiv sau dansurile de salon, aș aprecia să nu le fie teamă de a rămâne ei înșiși, oricât de multe dificultăți tehnice ar întâlni.

gigi-7-seri-foto-matei-buta5Foto: Matei Buta

Tu ce urmărești când vezi pe altcineva dan­sând? Ce te impresionează, mișcă,  ener­vează?

Urmăresc în primul rând personalitatea omului respectiv. În ordinea în care ai pus întrebarea: mă impresionează originalitatea, mă miș­că bucuria, mă agasează enorm: oportunis­mul, aservirea prostească unei (sau unor) mode…

Primăvara asta vei fi mai mult în România… Ce spectacole mai pregătești aici?

În acest moment am trei spectacole pe afișul Teatrului Național din București, spectacole care sper să dureze cât mai mult timp. |n pregătire chiar acum, în și pentru această stagiune: o creație la Paris, având ca punct de plecare poemele din volumul meu de poeme „Miroirs“, apărut recent. O creație pentru Festivalul Enescu 2017, pe muzica lui Rodion Scedrin, pe care i-o dedic Maiei Plisețkaia. Un spectacol muzical, dar cu multă mișcare și umor, cu trupa Teatrului Național din Târgu- Mureș, pe care o iubesc foarte tare. De asemenea, la invitația lui Beatrice Rancea, este în proiect repunerea în scenă la Opera Română din București a spectacolului „Imagine All the People“, creat la Opera Națională Iași…

Cum construiești un spectacol de dans în jurul unui concept sau al unei idei?

O creație mi se naște din necesitatea de a „spune“ oamenilor ceva important.

Cum vezi viața în afara scenei și a repeti­ții­­lor? Mergi pe stradă în pași de dans, ur­mă­­rești mișcările oamenilor la supermarket, dan­sul norilor pe cer și al frunzelor în vânt?

N-aș fi putut-o spune mai bine și mai aproape de realitate!… În afara scenei și a repetițiilor văd viața ca fiind o operă de artă a unui creator extraordinar: o privesc ca pe ceva echidistant, între matematică și ficțiune, între poezie și teatru de marionete…

Ce calități trebuie să aibă un tânăr pentru a face parte din „Gigi Căciuleanu România Dance Company“?

Dacă i-am da conceptului de „tehnică de dans“ înțelesul pe care i-l dau eu, adică cel de „o cât mai mare disponibilitate corporală și mintală“, atunci aș spune că, pentru a intra în trupa mea, ar trebui să fie o dansatoare sau un dansator cu o tehnică cât mai amplă. {i mai ales (parafrazând o frază celebră) să fie conștient că, dacă nu știe decât dans, atunci nu știe dans…

Ai fost mulți ani director artistic al Baletului Național din Chile. Cu ce ai rămas cel mai frumos de acolo?

Chile este o țară care se află prinsă în men-ghina geografică între înălțimile Cordilierei și adâncimile Pacificului, ambele la fel de vertiginoase. |n aceste condiții, dimensiunea umană își capătă întreaga frumusețe, fragilitate, dar și forță… Ce poate fi mai minunat pentru un artist, pentru cineva care face dans, teatru și poezie? Aș putea spune că am învățat foarte multă „omenie“ de la această țară care, de altfel, mi se pare că seamănă foarte mult, în spirit, cu România…

Care au fost mentorii tăi, oamenii care ți-au influențat destinul artistic?

Cu riscul de a mă tot repeta: Miriam Răducanu este artistul care mi-a deschis porțile dansului. Deci și ale vieții. Voi folosi o metaforă: Miriam mi-a dat o cheie, care mi-a dat posibilitatea de a explora o încăpere, în care am găsit o cheie care, la rândul ei, îmi dădea acces la alte încăperi, și tot așa… De la Dan Mastacan am învățat teatru, regie, scenografie, ba chiar ceva management… Destinul mi-a fost influențat de Pina Bausch (care mi-a oferit primul contract în Occident, angajându-mă în trupa sa ca profesor și coregraf), Rosella Hightower (care m-a impulsionat la primul meu post de director de dans, cel al Baletului Operei din Nancy), Pierre Cardin (care a luat compania mea franceză sub „aripa“ sa și cu care am colindat țări și continente), Maya Plisețkaia (care mi-a adus compania pe scena Teatrului Bolșoi din Moscova… |n România: Silvia Ciurescu Ghiață (cea care, împreună cu Fundația ArtProduction, m-a readus practic în țară), Constantin Chiriac, Beatrice Rancea și Ana-Maria Munteanu, Valerian Mareș (producătorul trupei „Gigi Căciuleanu România Dance Company“).

Te-ai gândit vreodată să renunți la dans?

Nu și da. Da și nu. Adolescent, aș fi vrut să fac matematică sau filologie comparată… Apoi teatru…  întâlnirea cu Miriam Răducanu a fost decisivă. |ncetul cu încetul, am realizat că dansul îmi dădea prilejul să fac nu numai dans, ci și matematică sau teatru, filosofie și poezie.

Cum îți păstrezi curiozitatea nealterată?

E de ajuns să deschizi ochii și să privești lumea din jurul tău. Oamenii și creațiile lor. |ntotdeauna mi-a plăcut să văd partea plină a paharului… Este, de fapt, singura din care ai ce sorbi.

Citește și – Oana Zavoranu, marturisiri dupa eliminarea de la „Uite cine dansează“

Citește și – Dana Budeanu: „Pe scenă, lângă Mihaela Rădulescu, probabil îmi vor tremura genunchii“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!