Discurs impresionant al actorului Peter Dinklage. Care e povestea lui

De Unica.ro pe
Cunoscut din ”Game of Thrones”, Peter Dinklage, în vârstă de 48 de ani, a petrecut șase ani la un loc de muncă fără perspective, care nu îi făcea plăcere pentru că nu a avut curajul să se apuce serios de actorie.

Invitat să țină un discurs pentru studenții de la o facultate americană, actorul a vorbit despre momentul când și-a dat demisia.

”Am urât job-ul ăla, dar m-am ținut bine de el. Șase ani la un job fără viitor. Poate că mi-a fost frică de schimbare. Vouă vă este?”

”Când aveam 29 de ani mi-am spus că de la următorul rol pe care îl primesc, oricât de mic ar fi salariul, o să mă ocup numai de actorie. Nu aveam internet sau telefon sau alt loc de muncă”, a mai spus Peter.

Primul rol pe care l-a primit a fost într-o piesă de teatru după care s-a scris scenariul unui film. Au urmat alte și alte roluri.

”La 29 de ani mi-am dat demisia de la un job care nu îmi plăcea. Asta m-a făcut să-mi fie foame la propriu. Nu îmi permiteam să fiu leneș”, a mai povestit actorul.

Discurs impresionant al actorului Peter Dinklage. Care e povestea lui

Ce boală are Peter Dinklage

Peter Dinklage s-a născut cu acondroplazie, o boală genetică ce împiedică dezvoltarea normală a oaselor de la membre, în timp ce trunchiul și capul se dezvoltă normal.

Are 1,35 m și spune că și-a acceptat boala, însă nu i-a fost mereu ușor, mai ales în copilărie și adolescență. Refuză să spună că este un model pentru cei cu nanism. ”Fiecare persoană de înălțimea mea are povestea ei. Doar pentru că am acceptat boala asta, nu pot să-i învăț pe alții cum să o accepte.”

Peter Dinklage e căsătorit cu o femeie de 1,68 m

Nici pe plan personal nu i-a mers rău. Este căsătorit din 2005 cu Erica Schmidt, regizor de teatru. În 2011 s-a născut prima lor fetiță, căreia nu au vrut să-i divulge numele.
În octombrie 2017, Peter și Erica au anunțat devenit părinți a doua oară. Până acum nu au spus care e sexul celui de-al doilea copil. Cei doi sunt foarte discreți când vine vorba de viața lor privată, iar aparițiile publice sunt foarte rare.

Paparazzi au reușit totuși săi-i surprindă de câteva ori pe stradă împreună cu fetița cea mare.

Discurs impresionant al actorului Peter Dinklage. Care e povestea lui

Peter Dinklage promène sa fille Zelig dans la rue dans le quartier de West Village à New York, le 6 novembre 2015. Please Hide Children’s Face Prior To The Publication – Peter Dinklage is seen with his daughter Zelig out and about in the West Village, in New York, on November 6st 2015.

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere