Designerul Stephan Pelger, despre ținutele pe care le creează cu dăruire: „Mă bucur să văd că talentul meu aduce multă energie bună celor din jur”

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Vineri, 11 iunie 2021, 11:08

Pandemia a „zdruncinat” industria modei, iar criza economică a schimbat cu mult ritmul ei evolutiv. Despre adaptare, echilibru, tendințe și colecții noi, am stat de vorba cu renumitul creator de modă, Stephan Pelger și am aflat că, uneori, blocajele te ajută să devii mai productiv.

Când spui Stephan Pelger te gândești la ținute care strălucesc prin eleganță. Creațiile lui conturează delicat latura feminină, reușind să o desăvârșească de fiecare dată, ca pe un obiect de artă.  Charismatic și natural, nu ratează nicio ocazie de a vorbi despre modă, dar și despre multa muncă depusă cu ajutorul căreia a reușit să se remarce, de-a lungul timpului, atât pe plan local, cât și internațional. Realizează cu dăruire ținute pentru Principesa Margareta, Carmen Iohannis, dar și colecții întregi pe care le prezintă cu mândrie pe catwalkurile internaționale.

Stephan, ești o fire cerebrală și, cu siguranță, crahul economic te-a provocat să găsești soluții prin care să depășești blocajele. Ce ai făcut încă din perioada de lockdown ca declinul să nu te destabilizeze?

Primul gând a fost să mă mobilizez astfel încât să-mi găsesc activități care să mă motiveze zi de zi. Așa că, am lansat proiectul intitulat „Styling gratuit by Stephan Pelger” prin care am oferit sesiuni de consiliere iubitoarelor de modă. Inițiativa aceasta m-a ajutat să îmi recapăt starea de bine. Când vedeam entuziasmul lor, mă remontam și eu. Era un schimb de energii foarte plăcut. Pot spune, cu certitudine că, generozitatea are un puternic efect antidepresiv. Chiar m-am bucurat să văd că talentul meu aduce atât de multă energie bună celor din jur. Timp de trei luni de zile am continuat cu aceste sesiuni, am programat femeile interesate de această consiliere și am dăruit constant sfaturi de styling pornind de la ținutele pe care le aveau deja în garderobă.

Citește și:
Gina Pistol a dezvăluit cine vor fi nașii fiicei sale și a lui Smiley
Kanye West formează un cuplu cu modelul Irina Shayk după divorțul de Kim Kardashian
EXCLUSIV! Cum se reface Vlad Gherman după despărțirea de Cristina Ciobănașu: „Mă văd cu prietenii mai des”
Când va intra în vigoare certificatul digital pentru COVID-19 în România

Având în vedere declașarea acestui impuls extraordinar al cumpărăturilor online, cum te-ai adaptat?

Sunt un creator de modă și, în egală măsură, și un om de afaceri. Așa că, încă de la începutul pandemiei am realizat că trebuie să fac câteva schimbări drastice. Am început, ca mulți alții, să îmi orientez afacerea mai mult în mediul online. Pot spune că adaptarea aceasta a venit într-un mod firesc. Întai de toate, mi-am reorganizat site-ul și l-am regândit sub forma unui outlet ceea ce mi-a adus foarte mulți potențiali cumpărători. Am aplicat reduceri destul de mari și prin așa m-am adaptat, practic, contextului actual. În plus, mă ocup și de stylingul mai multor personalități, de stylingul copertelor de revistă și sunt brand ambassador. Este foarte important să fii vizibil în toată această perioadă astfel încât oamenii să știe că ești acolo pentru ei. Adaptările de acum cred te ajută să îți păstrezi cumva cadența, iar blocajele te provoacă să devii mai tenace și să explorezi mai mult businessul tău.

Designerul Stephan Pelger, despre ținutele pe care le creează cu dăruire: "Mă bucur să văd că talentul meu aduce multă energie bună celor din jur"

Îți așteptăm cu multă nerăbdare noile colecții. Cum le-ai descrie astfel încât să le putem vedea cu ochii minții?

Pentru sezonul de primăvară-vară am în lucru o colecție fresh care va fi disponibilă atât la showroomul meu, cât și în magazinul online. Noile piese își păstrează cumva accentele colecțiilor trecute, doar că ele nu mai sunt gândite ca cele adaptate catwalkului. Acum le-am transformat în piese mass-market, dacă le pot spune așa. Chiar am ținut să le dau o aură nouă, mai comercială. Pe de altă parte, am readaptat și piesele bestseller. Combinațiile de materiale pe care m-am axat sunt cu totul și cu totul, inedite. Pielea de piton este elementul „vedetă”, aș putea spune, apoi am simțit o nevoie deosebită de a compensa perioada gri, crepusculară, prin care am trecut cu toții, evidențând acum o paletă de culori vii, metalizate. Cu această nouă colecție vreau să readuc în atenție plăcerea de a purta culoare. Chiar avem nevoie de toate acestea. Pe lângă pielea de piton, vor mai fi și câteva modele din materiale vaporoase, voaluri de mătase, organza,  cu printuri florale.

Ce tendințe ți-au atras atenția în ultima vreme?

Eu însumi sunt un promotor al eleganței, îmi place să mă afișez în ținute speciale pe care le creez cu multă dăruire. Și chiar dacă activitatea mea a fost una mai resptrânsă în pandemie, am continuat să abordez ținute speciale. Am văzut o serie de creatori de modă care în perioada de izolare au lansat colecții întregi de haine de casă, pijamale, treninguri…. Îmi displac foarte tare treningurile și mi se par total nepotrivite atunci când sunt purtate în alt context decât cel sport, dar asta e o părere personală. Acestea sunt tendințele care mi-au atras atenția, să spunem, cu ghilimele de rigoare. Indiferent de ocazie, îmi place să văd oameni îmbrăcați frumos. Chiar dacă stau acasă, mă aranjez în fiecare dimineață cu foarte multă atenție și probez mai multe outfit-uri. Ritualul acesta îmi dă o stare bună. Ce vroiam să mai punctez este că, pe lângă haine, sunt un mare fan al tratamentelor de înfrumusețare. După 40 de ani îngrijirea se schimbă și e nevoie să iei în calcul tratamente corespunzătoare. Îmi place să arăt fresh așa că urmez proceduri de întinerire minim invazive, pentru față și corp, cu botox și acid hialuronic.

Foto: Alexandru Roșieanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!