Motivul pentru care Tily Niculae refuză să mai joace în seriale

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 22 iunie 2022, 18:20

Tily Niculae, care s-a remarcat în comedia „La Bloc” din 2002, difuzată de Pro TV, a refuzat să mai apară în seriale TV. Actrița a explicat de ce a făcut această alegere.

Tily Niculae este un nume consacrat în showbiz-ul românesc. A devenit cunoscută încă din adolescență, după ce a dat viață unor personaje celebre în filme și seriale românești. Însă actrița a refuzat să mai apară în seriale TV și a mărturisit că nu îi este dor de perioada aceea.

Este un lucru de care nu îmi este dor. Cumva, a mâncat o perioadă din viața mea când eram necoaptă și nu îmi doream, cum nu îmi doresc nici acum, conceptul de a fi, de a ieși. Asta a venit natural prin prisma liceului unde eram, Dinu Lipatti. Au venit și m-au recrutat pentru un casting și practic așa a început. A urmat facultatea.

Faptul că am avut ocazia să trăiesc lucrurile acestea de tânără și să văd ce înseamnă m-a făcut să realizez că nu ai cum să lipsești de acasă câte 18 ore și să ai o mare familie fericită. Oricum, ca să ai o mare familie fericită trebuie să muncești. Întotdeauna sunt urcușuri și coborâșuri și trebuie să ajungi la un echilibru, a povestit Tily Niculae într-un interviu pentru ego.ro.

Motivul pentru care Tily Niculae refuză să mai joace în seriale

Actrița a ales să aibă o viață de familie împlinită, să se ocupe de cei doi copii, Sofia și Radu, pe care îi are cu soțul ei, Dragoș Popescu. În plus, Tily Niculae este de părere că actorii nu sunt plătiți așa cum ar merita.

Cumva, am muncit foarte mult cu mine pentru a trece de această frustrare, de faptul că nu pot să le am pe amândouă. Mi-am dorit copiii și familia. Eu vin dintr-o familie stabilă emoțional, părinții mei reprezintă idealul. Am zis că de muncit, muncești oricând, facturile trebuiesc plătite.

Nici nu suntem ca în afară, să zici: „Mamă, am făcut un proiect și trăiesc bine după din drepturi de autor”. Mi se pare că este o foarte mare cămătărie, ca să zic așa, pe ce înseamnă zona de artist și ce reprezintă partea de renumerație și investiție. Eu am zis mereu că arta nu are preț, dar, cumva, cineva ni-l stabilește sub demnitatea noastră, a mărturisit actrița.

Citește și: Soția lui Jorge, siluetă impecabilă în bikini la aproape 50 de ani

Lili Sandu, despre cum s-a schimbat relația dintre ea și Silviu Țolu după ce au devenit părinți: „Nu mai eram noi”

10 lucruri care ne plac la nativii zodiei Rac

Ce trebuie neapărat să ai în geantă în vacanță

„Am ales să fac alte proiecte prin care să mă valorific”

Tily Niculae a povestit și care a fost momentul în care s-a hotărât să se axeze pe alte proiecte.

Am primit ofertă de un euro pe replică și erau 50. Nu are legătură (n.r. cu faptul că este cunoscută). Acestea sunt prețurile în piață. Eu nu încurajez consumerismul, să cumpărăm haine muncite de indieni și de chinezi din mass-market. Ei muncesc pe brânci ca noi să ne bucurăm de un cost cât mai mic. Cumva, nu este corect. Am zis: „Bine, ce pot să fac? Pot să nu întrețin treaba aceasta”. Am ales să fac alte proiecte prin care să mă valorific și să îmi dau propria valoare prin costurile pe care le consider și sunt decente, dar și care îmi permit să îmi cresc familia, a mai dezvăluit ea.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!