Cum se simte Larisa Iordache după operația suferită recent

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 16 martie 2022, 14:20

Larisa Iordache (25 de ani) a suferit o nouă intervenție chirurgicală. Tânăra s-a retras din gimnastică la finalul anului trecut, din cauza repetatelor accidentări. Ulterior, Larisa a devenit antrenoare.

Cum se simte Larisa Iordache după operația suferită recent

După ce a acuzat mai multe probleme la rinichi, fosta sportivă a ajuns de urgență la spital, unde medicii au decis să-i monteze un stent.

„Am ajuns în spital pentru că am făcut din nou o criză renală, pentru că nu am făcut lucrurile atunci când trebuia. Am fost băgată în operație. Nu grea. Mi s-a montat un stent”, a explicat sportiva în mediul online.

Larisa Iordache

„Am ieșit din spital. Sunt fericită, dar cam amețită. Sunt ca un hamster care și-a păstrat provizii. Sunt șocată cât de mult poți să reții în corp sărurile care se administrează în spital”, a mai spus. 

„Trebuie să mă duc iar la doctor și să-mi scoată pietricica. Nu s-a putut scoate acum din cauza infecției pe care o am. A fost dificil psihic. Fizic, acum mă resimt, mă dor toate. Am avut și febră… și tot ce ai când ai probleme cu rinichii”, a continuat.

„Mi-am învățat lecția. Trebuie să fac lucrurile la timp, chiar dacă nu mă doare. Peste o lună vin la spital. Apoi două săptămâni mai trag de mine și sunt ca nouă apoi. Nu lăsați de pe-o zi pe alta. Cu sănătatea nu te joci”, a mai povestit Larisa Iordache pe Instagram.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Irinel Columbeanu, prima apariție TV după accidentul vascular cerebral suferit

Prima imagine cu Viorel Lis după infarctul suferit. „Slăbit, dar fericit că mai e printre noi”

Irina Deaconescu, dezvăluiri din ultima lună de sarcină: „Sunt în stare de legumă”

În 2008, pe când avea doar 12 ani, Larisa Iordache a fost supranumită „noua Nadia”, datorită potențialului ei uriaș.

Larisa Iordache a obținut în cariera sa o medalie de bronz la Jocurile Olimpice, cu echipa, în 2012, la Londra; patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint și două de bronz; 16 medalii la Campionatele Europene, șapte de aur, șapte de argint și două de bronz; precum și trei la Jocurile Mondiale Universitare, două de aur și una de bronz.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!