Cum arată dieta Mihaelei Rădulescu. „Disciplina mea alimentară se duce naibii doar când ajung în România”

De Unica.ro, pe

La cei 52 de ani ai săi, Mihaela Rădulescu se poate mândri cu un fizic suplu și tonifiat, rezultatul unei vieți guvernate de disciplină. Se antrenează riguros și mănâncă echilibrat, iar recent a dezvăluit cum arată dieta ei, dar și care este fructul ei de vară preferat.

Cum arată dieta Mihaelei Rădulescu. „Disciplina mea alimentară se duce naibii doar când ajung în România”

„După salatele colorate de vară, în care amestec fructe, legume și semințe, fără vreo teamă de nepotrivire de caracter între ele, pepenele roșu mi-e prieten pe viață. Și de-o viață. Dimineața, mult înainte de cafea și imediat după duș, mi-e mic dejun și îmi dă o tonă de energie pentru sport.

Cum arată dieta Mihaelei Rădulescu. „Disciplina mea alimentară se duce naibii doar când ajung în România”

În alte zile, împrietenit cu o brânză puțin sărată, mi-e masă de prânz. Când devine cină, e semn că sunt singură acasă și n-am chef să gătesc doar pentru mine”, a scris jurata Masked Singer pe Instagram.

Deși „a dat o șansă tuturor fructelor exotice”, pepenele roșu „a câștigat” mereu în cazul Mihaelei. Dacă n-ar fi doar de sezon, prezentatoarea TV crede că ar fi „mai vegetariană decât… aproape a devenit”. „Fără să fac vreun efort sau fără să fie «de fitze». C-așa se poartă”, a continuat.

„Nu-mi vine bine nicio formă de extremism, nici măcar culinar”, a mai explicat. „Sunt fericită în zona «plant based diet». Treaba aia în care mănânci legume și fructe în toate combinațiile, dar nu mănânci hamburgerul pe ascuns, ci asumat, dacă-ți vine cheful de carne”, a mai scris.

„Disciplina mea alimentară se duce naibii doar când ajung în România și mi-e efectiv poftă de… un parizer ca-n copilărie.. Am învățat să-mi fac poftele, exact așa cum îmi respect programul de sport sau orele de somn – cu prioritate.

Citește și:

Mihaela Rădulescu s-a vaccinat anti-COVID-19 la Monaco

De ce nu s-au căsătorit Dan Bittman și Mihaela Rădulescu? Artistul a dezvăluit recent

Andreea Marin, declarații surprinzătoare despre Mihaela Rădulescu

Plăcerile (alea servite cu măsură și fără tânguieli despre cum «nu ai vrut, dar n-ai avut încotro») sunt cheia poftei de viață, cel puțin pe strada mea. Ce bine că nu-s perfectă 😂✌️🤗”, a încheiat.

Mihaela Rădulescu și-a făcut debutul pe micul ecran în anul 1994, la postul de televiziune Tele 7abc. Prima emisiune pe care a realizat-o s-a numit Nocturna pe 16 mm, fiind urmată de Weekend abc, o producție de divertisment care avea loc în fiecare duminică.

Următorul job l-a avut la Antena 1, unde timp de șapte ani a realizat și a prezentat emisiunea Duminica în familie. Mihaela Rădulescu a fost primul jurnalist român care a transmis în direct de la decernarea Premiilor Oscar, în anul 1998.

A realizat interviuri cu multe personalități din România, dar și cu personalități internaționale. Printre acestea s-au numărat trei laureați ai premiului Nobel, fiica scriitorului Eugen Ionescu (n. 1909 – d. 1994), Marie-France Ionesco; fostul prim ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu; artiștii Phil Collins și Julio Iglesias; actrița Catherine Deneuve; actorii Harvey Keitel, Robert de Niro și Johnny Depp; regizorul Quentin Tarantino, etc.

A jucat în filmele Legături bolnăvicioase (regia Tudor Giurgiu), 15 (regia Sergiu Nicolaescu), Fall down dead (USA) și în piesa de teatru Bed time stories (regia Chris Simion).

Mihaela are un fiu, Ayan Schwartzenberg (17 ani), din fostul mariaj cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg (54 de ani). În prezent, Mihaela formează un cuplu cu sportivul austriac Felix Baumgartner (52 de ani). Mihaela și Felix sunt împreună din anul 2014.

Foto: Instagram; Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!