Cu ce se ocupă fiul lui Victor Socaciu și al Marinei Almășan

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 09 mai 2022, 18:01

Victor Socaciu s-a stins din viață pe 27 decembrie 2021, la vârsta de 68 de ani. Cântărețul de muzică folk a fost căsătorit de patru ori. Prezentatoarea TV Marina Almășan a fost a treia soție a acestuia. Artistul și jurnalista au divorțat în anul 2012. Pentru binele fiului lor, Victor, cei doi au rămas în relații bune.

După decesul artistului, Marina a scris o carte despre povestea lor, „Ceasul iubirii”. „Victor a fost un om pe care l-am iubit foarte mult și trag după mine o neînțelegere a finalului atât de tragic și de neașteptat al căsniciei noastre. O să scriu despre asta. Mi-am promis chiar să scriu o carte despre povestea noastră, care are iz de telenovelă de la un capăt la altul”, declara Marian Almășan în ianuarie 2022, la România TV, potrivit WOWbiz.

Cu ce se ocupă fiul lui Victor Socaciu și al Marinei Almășan

Cartea „Ceasul iubirii” s-a lansat pe 5 mai. Două zile mai târziu, fiul jurnalistei, Victor Jr., a împlinit 25 de ani.

Cu ce se ocupă fiul lui Victor Socaciu și al Marinei Almășan

„Mi-aș fi dorit să-i întind cartea de ziua lui. Lansarea fiind programată pe 5 – 5 era ziua noastră norocoasă, în familie. Toată povestea noastră frumoasă își avea sorgintea în «Ceaiul de la ora 5» (n.red.: emisiune TV) –, va primi cartea în ziua lansării. Îmi doresc să fie cel mai frumos cadou al său, acest mănunchi de amintiri despre tatăl său, de care nu a avut parte decât 14 ani…”, a declarat prezentatoarea TV pentru Fanatik.

După divorț, Marina și Victor s-au luptat în instanță pentru stabilirea pensiei alimentare a fiului lor. Din punctul de vedere al prezentatoarei, fiindcă artistul s-a stins din viață, este alegerea fiului ei dacă va dori să lupte pentru ceea ce i se cuvine de la tatăl său.

„Marele meu regret este că Victor nu a reușit să-și vadă feciorul realizat, juniorul este un excelent IT-ist, pentru care se bat corporațiile internaționale. Să-i joace la nuntă și să-i crească nepoții. Dar voi încerca să țin eu și locul lui. Oricum, Victor Jr. știe că mama sa îi va fi alături până la capăt și că nimic nu este mai important pentru mine decât să-l știu fericit”, a mai declarat Marina pentru aceeași sursă.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Marina Almășan, reacție dură la acuzațiile lui Leonard Miron: „Măi frustrat mic ce ești”

Marina Almășan a avut COVID-19: „Un virus care m-a atacat mișelește”

După separare, Marina l-a acuzat pe Victor că a înșelat-o cu impresara lui, Brândușa Simion, cea care mai târziu i-a devenit soție.

„Atunci, în 2012, mi s-a părut corect și demn să ies din peisaj. Din acel moment, Victor a ales să aparțină altei femei, iar eu am refuzat să mai vorbesc cu el, în toți acești zece ani”, a declarat jurnalista pentru Impact, după decesul solistului.

„Cred că pe undeva a fost și «pedeapsa» pe care am simțit nevoia să i-o dau. Am luptat doar pentru dreptul legal al copilului nostru, dar și atunci fără să apar în peisaj. Am încurajat însă legătura tată-fiu și am fost tristă de neîntâmplarea ei așa cum ar fi trebuit… Acum, Victor nu mai aparține niciunei femei”, a mai spus.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!