Cristina Ich se confruntă cu probleme de sănătate: „Până am ajuns la doctor am urlat încontinuu”

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 23 noiembrie 2022, 16:12

Cristina Ich se confruntă cu probleme de sănătate. Modelul a dezvăluit că a ajuns de urgență la medic, după ce s-a trezit cu dureri îngrozitoare de urechi.

Frumoasa brunetă a povestit, într-un InstaStory, că a făcut otită, iar această afecțiune a făut-o să „urle de durere”.

Cristina Ich, probleme de sănătate. A făcut pentru a treia oară otită

Christina Ich a dezvăluit că este pentru a treia oară când face otită și că din această cauză a fost nevoită să meragă la medic. Doctorul i-a făcut o injecție cu dexametazonă și i-a prescris și un antibiotic.

Cristina Ich se confruntă cu probleme de sănătate: „Până am ajuns la doctor am urlat încontinuu”Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 6)

„Este a treia oară când fac otită, am făcut o infecție în spatele timpanului. (…) Durerea de urechi este groaznică. Noroc că mi-au făcut injecții. Sunt pe dexa (n.r. dexametazonă). Mă doare, dar suportabil. Și am 10 zile de antibiotic. Doare îngrozitor, nu vreți să știți cât am urlat. O oră și jumătate până am ajuns la doctor am urlat încontinuu”, a mărturisit actrița.

De asemenea, Ich a povestit că zilele acestea a fost mai sensibilă și a simțit nevoia să plângă în continuu.

„Nu prea sunt în apele mele săptămâna asta. Cred că am bocit în fiecare zi. În fiecare zi eu am avut un motiv să bocesc. Nu era depresie, eram foarte sensibilă”, a afirmat Cristina Ich.

Ich, despre cel mai inedit proiect de dezvoltare personală: „Portait of a Woman, cea mai mare realizare a mea în online”

În plan profesional, Cristina Ich a anunțat, recent, cea de-a patra ediție a „Portrait of a Woman”, cel mai inedit proiect de dezvoltare personală dedicat femeilor . Pe lista invitaților la acest eveniment se află Anastasia Soare, supranumită ”regina sprâncenelor”, profesorul Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru, Cristian Andrei, doctor, psihoterapeut, Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, Tukaram Paul Avram, poet al iubirii și Cristian Stan, creator de conținut de dezvoltare personală.

„Portrait of A Woman este un proiect de suflet și cu siguranță, cea mai mare realizare a mea în online. Am creat acest proiect alături de Sanda Mira, un profesionist care a dat contur acestui proiect și în care am încredere, iar totul a pornit din dorința comună de a motiva și a inspira femeile spre a-și descoperi feminitatea și a se iubi mai mult. Mi-am dorit să creez o platformă unică, unde femeile să aiba parte de o experiență completă și cred că am reușit”, a afirmat Cristina Ich.

VOTEAZĂ-ți produsele preferate la UNICA BEAUTY CELEBRATION! Care sunt cele mai bune produse cosmetice? 

Vezi în Galeria FOTO cele mai frumoase imagini cu Cristina Ich.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!