Cine este femeia cu care Prințul William ar fi avut o aventură

De Oana Savin pe
Prințul William ar fi avut o aventură în timp ce Kate era însărcinată cu cel de al treilea copil, Louis. Iar femeia cu care și-ar fi înșelat soția este chiar una dintre cele mai bune prietene ale ducesei de Cambridge, Rose Hanbury.

Zvonurile au apărut săptămâna trecută, când publicația The Sun a primit o informație conform căreia Kate Middleton ar fi pus punct relației de prietenie cu Rose Hanbury și soțul acesteia, David Rocksavage, marchizul de Cholmondeley.

Se pare că William ar fi dorit să liniștească lucrurile întrucât cele doiuă familii sunt venice la Norfolk și își dorește ca cele două cupluri să rămână în relații bune. Însă Kate a spus că nu mai vrea să îi vadă niciodată.

Această presupusă aventură ar fi și adevăratul motiv al distanțării dintre William și fratele lui, Harry. Ducele de Sussex l-ar fi certat aspru pe fratele său mai mare și l-a acuzat că „își distruge familia”. ”Infidelitatea ne-a distrus copilăria. Cum poţi avea o aventură când ai trei copii?”, ar fi spus Harry, făcând aluzie la infidelitatea tatălui lor, prințul Charles. Relația acestuia cu Camilla Parker Bowles a reprezentat motivul divorțului de Lady Diana.

În urma izbucnirii acestui scandal, Familia Regală britanică a decis să ia măsuri. Acum, avocații ducilor de Cambridge și Rose Hanbury au intentat un proces împotriva tabloidului The Sun pentru defăimare.

Cine este Rose Hanbury

Cine este femeia cu care Prințul William ar fi avut o aventură

Rose Hanbury (stânga)

Rose, în vârstă de 35 de ani, este căsătorită cu David (58 ani), cel de al șaptelea marchiz de Cholmondeley. Ce doi s-au căsătorit în anul 2009, la doar o zi după ce și-au anunțat logodna.

Aceștia au împreună trei copii, gemenii Alexander și Oliver și o fată numită Iris.

În tinerețe, Rose a fost model.

Aceasta are legături cu familia regală de foarte mult timp. Bunica din partea tatălui a fost domnișoară de onoare la nunta Reginei Elisabeta a II-a cu Prințul Philip, în noiembrie 1947.

Rose, împreună cu Kate Middleton, sunt patroane ale organizației caritabile EACH.

Marchizii de Chomondeley au participat la nunta Prințului William cu Kate Middleton, în anul 2011. Cele două cupluri au fost văzute împreună la mai multe evenimente oficiale.

Sursă foto: Northfoto

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii