Chef Cătălin Scărlătescu, luat la roast de iubita lui

De Unica.ro, pe

Chef Cătălin Scărlătescu a avut parte de o surpriză de proporții în cadrul show-ului „Chefi la Cuțite”. Acesta a fost luat la roast de iubita lui chiar în platoul emisiunii pe care o jurizează.

Doina Teodoru a decis să participe la emisiunea „Chefi la Cuțite”. Doar că scopul ei nu a fost de a-l da pe spate cu mâncarea preparată, ci de a face un roast adresat chiar partenerului ei de viață.

Actrița le-a pregătit, totuși, celor trei chefi o farfurie creativă, ce a fost apreciată de doi dintre jurați: Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu.

Chef Cătălin Scărlătescu, luat la roast de iubita luiIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 7)

Dar scopul ei nu a fost să îi impresioneze pe partea culinară, ci să le aducă zâmbetele pe buze. Așa a început un roast de excepție.

„După cum bine știți, lui Cătălin îi place să fie totul despre el, așa că roastul meu va fi aproape exclusiv cu și despre tine”, a spus Doina când a apărut în fața chefilor.

„Și pentru că tot îi plac omagiile, ca lui Ceaușescu, vă propun să vă adresați lui cu tovarășe”, a început Doina Teodoru momentul artistic.

„Cătălin nu dansează niciodată după cum îi cântă cineva, în schimb este fluent în foarte multe accente – engleză, franceză, gracă – și lista continuă în funcție de țările în care a fost și cât de mult a stat în ele. Și cu această ocazie îi mai atribuim o titulatură, lăutarul limbilor străine”, a spus actrița.

„Pe Cătălin l-am cunoscut acum două veri în Vama Veche. Eu eram cu cineva, el era cu mai multe. Toate relațiile erau serioase, mai puțin a mea (aveam să aflu mai târziu). La câte relații pasagere a avut Cătălin mai puteți să-i adăugați titulatura Gara de Nord. Nu zic Aeroportul Henri Coandă pentru că, din câte știu, a avut doar câteva zboruri interne. Este un naționalist convins”, a continuat ea.

Iar roastul acid nu s-a oprit aici.

„De curând, Cătălin a deschis porțile propriului său restaurant, X Chef, sau ex-chef, un nume cum nu se poate mai potrivit având în vedere că el spune în stânga și în drepta că el este un fost bucătar”, a afirmat Doina stârnind râsetele celorlalți doi chefi.

Dar actrița nu s-a oprit aici: „Am înțeles că a intrat deja în Cartea Recordurilor, cu primul restaurant cu trei chiftele Michelin”.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au o relație de doi ani

Dacă în primele nouă sezoane ale emisiunii „Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu și Sorin Bontea încercau să îi găsească o iubită colegului lor, acum Scărlătescu pare să își fi găsit jumătatea. Iar aceasta este Doina Teodoru (32 ani) care i-a furat inima în urmă cu doi ani.

”Cei din jur au spus că suntem o combinație cel puțin bizară. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca noi doi să fim împreună. Nici noi nu ne-am fi așteptat să fim împreună”, a declarat Doina.

”Într-adevăr am auzit că a fost un mare crai și asta m-a ținut un pic pe loc, pentru că eu căutam o relație serioasă. Dar a insistat foarte mult, ca să mă asigure că-și dorește ceva serios. Iar relația a evoluat incredibil de frumos. La un moment dat a declarat că el cucerește femeile cu sinceritatea lui și că ultima armă este gătitul. Dacă femeia nu cedează în niciun fel, îi gătește. Eu nu știu ce să-nțeleg, pentru că mie mi-a gătit de la a doua întâlnire, deci presupun că a fost pus în dificultate rău de tot”, a povestit actrița.

Sursă foto: PR, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!