Chef Cătălin Scărlătescu a avut parte de o surpriză de proporții în cadrul show-ului „Chefi la Cuțite”. Acesta a fost luat la roast de iubita lui chiar în platoul emisiunii pe care o jurizează.
Doina Teodoru a decis să participe la emisiunea „Chefi la Cuțite”. Doar că scopul ei nu a fost de a-l da pe spate cu mâncarea preparată, ci de a face un roast adresat chiar partenerului ei de viață.
„După cum bine știți, lui Cătălin îi place să fie totul despre el, așa că roastul meu va fi aproape exclusiv cu și despre tine”, a spus Doina când a apărut în fața chefilor.
„Cătălin nu dansează niciodată după cum îi cântă cineva, în schimb este fluent în foarte multe accente – engleză, franceză, gracă – și lista continuă în funcție de țările în care a fost și cât de mult a stat în ele. Și cu această ocazie îi mai atribuim o titulatură, lăutarul limbilor străine”, a spus actrița.
„De curând, Cătălin a deschis porțile propriului său restaurant, X Chef, sau ex-chef, un nume cum nu se poate mai potrivit având în vedere că el spune în stânga și în drepta că el este un fost bucătar”, a afirmat Doina stârnind râsetele celorlalți doi chefi.
”Cei din jur au spus că suntem o combinație cel puțin bizară. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca noi doi să fim împreună. Nici noi nu ne-am fi așteptat să fim împreună”, a declarat Doina.
Chef Cătălin Scărlătescu a avut parte de o surpriză de proporții în cadrul show-ului „Chefi la Cuțite”. Acesta a fost luat la roast de iubita lui chiar în platoul emisiunii pe care o jurizează.