Cel mai ciudat loc în care Mihai și Elwira Petre au făcut dragoste

De Unica.ro, pe

În iunie 2021, Mihai Petre (41 de ani) și soția lui, Elwira Petre (39 de ani) au aniversat 13 ani de mariaj. Perechea a participat recent în sezonul 4 Asia Express, Drumul Împăraților, care va avea premiera în septembrie 2021. Cuplul are împreună două fiice, Catinca, în vârstă de 8 ani, și Ariana Ilinca, în vârstă de 2 ani și jumătate.

În prezent, familia Petre se află în vacanță în Italia, alături de Gina Pistol (40 de ani), Smiley (37 de ani) și de fiica acestora, Josephine Ana, născută pe 9 martie 2021. „Îmi place să descopăr locuri noi împreună cu ele. Bucuria pe care o au în ochi nu se compară cu nimic 😍”, a scris coregraful în dreptul unei fotografii cu el și cu fiicele lui.

Cel mai ciudat loc în care Mihai și Elwira Petre au făcut dragoste

Mihai și Elwira s-au cunoscut prin intermediul pasiunii lor, dansul. „Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză. Ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru – în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut. Eu rămăsesem fără parteneră de dans, pentru că se accidentase, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca mine.

Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu”, declara Mihai Petre în februarie 2018, pentru A List.

În cadrul aceluiași interviu, dansatorul a vorbit despre cel mai ciudat loc în care el și Elwira au făcut dragoste. „Pot să vă spun doar atât. Erau foarte mulți țânțari, dar fără alte detalii. Partea inferioară a corpului meu a avut de suferit”, a mărturisit coregraful.

Citește și:

Mihai Petre, despre experiența Asia Express: „Trăiești într-o zi cât alții în 10”

Legătura dintre Mihai Petre și soția lui Mihai Morar

Gina Pistol și Smiley, prima vacanță în trei de când au devenit părinți! Ce destinație a ales cuplul

Într-un alt interviu, Mihai a dezvăluit care crede el că este secretul relației sale de lungă durată cu Elwira. „Cred că respectul este foarte important, să înțelegi că nu întotdeauna realitatea ta este realitatea aplicabilă tuturor, ci un adevăr propriu.

Contează să înțelegi că există diferențe, că fiecare simte lucrurile într-un anumit mod. Și dragostea, evident. Eu nu simt că am devenit un cuplu cu o rutină, cu un program deja clar stabilit. Reușim să ne surprindem reciproc în fiecare zi. Lucrăm împreună, avem spațiu pentru familie, spațiu pentru noi doi.

Este important ca viața să nu fie liniară, monotonă, ci să găsești echilibru între timpul pentru tine, pentru pasiunile tale și pentru familie. Dinamica unei relații este foarte complexă. Dacă ai echilibru și respect, lucrurile merg”, mărturisea Mihai Petre în trecut, pentru Libertatea.

Tot atunci, întrebat dacă el și Elwira au în plan să-și mărească familia, Mihai Petre a adăugat: „Nu facem astfel de planuri, așa că voi spune – ce va fi, va fi!”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!