Ce a făcut Mihai Bobonete când fiul său s-a lovit puternic la cap: „A început să-i țâșnească sângele pe perete!”

.

Mihai Bobonete (41 de ani) a vorbit recent despre un episod delicat prin care a trecut cu fiul său. Mihai și soția lui, Cătălina, au doi copii –  un băiat, Octavian, în vârstă de 10 ani și o fată, Maria, de 5 ani.

Îndrăgitul actor a povestit în podcast-ul Amaliei Enache cum fiul său s-a accidentat grav în timp ce se juca prin casă, dar a reușit să intervină la timp și l-a dus la spital de urgență pentru a primi ajutorul medicilor. Bobonete spune că se juca îmreună cu Octavian, când, dintr-o neatenție, copilul a căzut și s-a lovit puternic la cap. Lovitura a fost atât de dură, încât băiatul a început să sângereze. Cu multă luciditate și stăpânire de sine, Mihai Bobonete a reușit să-și ducă fiul la spital, deși pe drum starea acestuia s-a agaravat.

Mă făceam de la distanță că-l sugrum, sau ceva de genul ăsta. La un moment dat, fugind de forța mea de la distanță, i-a scăpat piciorul între canapea și perete și a venit cu capul în colțul caloriferului, căzând pe spate.

A fost nasoală toată treaba. S-a ridicat imediat de acolo, nu plângea, se uita la mine și dint-odată a început să-i țâșnească sânge din cap pe perete. M-am dus, i-am pus mâna la cap, de unde îi ieșea sângele. Era iarnă, eram în casă, în pantaloni scurți și în tricou.

Citeşte şi: De ce s-a îngrășat Andreea Mantea. A luat în greutate 14 kg în câteva luni

Citeşte şi: Bella Santiago a fost părăsită de tatăl copilului ei imediat după naștere: „Aveam 20 de ani…”

Citeşte şi: Ce ne rezervă 2022? Neti Sandu, previziuni pentru acest an

Citeşte şi: Ce a furat Augustin Viziru dintr-un magazin din Anglia: „Era vreo 700 de lire!”

În momentul ăla, l-am sunat pe vecinul meu să pornească mașina, că trebuie să ajungem la Urgențe. Când l-am luat în brațe, să-l duc la mașină, copilul meu a dat ochii peste cap, în mâna mea.

Atunci am zis că e momentul să îi dau o palmă și i-am dat ditamai palma.

A deschis ochii și i-am zis că are o gaură în cap, nu știu cât e de mare, cât e de mică, și să nu se mai agite, că pierde energie și mă agit și eu, și nu știu unde-s Urgențele. Soția mea era galbenă la față, se ține de ușă – a spus Mihai Bobonete în emisiunea Amaliei Enache.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton