Home > Vedete > Româneşti > Roxana Vașniuc, probleme după divorțul de Ionuț Lorin. „Se pare că cineva nu își găsește liniștea! Eu tot ceea ce îmi doresc este să îmi văd copilul!” Prin ce trece vedeta
Roxana Vașniuc, probleme după divorțul de Ionuț Lorin. „Se pare că cineva nu își găsește liniștea! Eu tot ceea ce îmi doresc este să îmi văd copilul!” Prin ce trece vedeta
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Roxana Vașniuc trece prin momente delicate la doar câteva luni după ce a pus punct mariajului cu Ionuț Lorin. După o relație de 14 ani și patru ani de căsnicie, despărțirea dintre cei doi a degenerat într-un conflict serios legate de creșterea fetiței lor.
Vedeta susține că fostul partener refuză să îi mai permită accesul la copil și face eforturi pentru a le răci legătura. Măcinată de lipsa micuței, fosta prezentatoare TV a decis să vorbească deschis despre drama prin care trece și a anunțat că este pregătită să își caute dreptatea în instanță.
Situația dintre cei doi fosti soți s-a tensionat mult, iar vedeta mărturisește că resimte din plin suferința provocată de distanțarea de fiica sa. Aceasta consideră că fostul soț a orchestrat o strategie prin care încearcă să o îndepărteze treptat de copil, deși inițial și-a dorit o despărțire civilizată în interesul fetiței.
„Se pare că cineva nu își găsește liniștea. Teoretic și-a găsit-o, dar practic amândoi nu cred că și-au găsit. Eu tot ceea ce îmi doresc este să îmi văd copilul și să pot avea grijă în continuare de fetița mea. Nu pot să fac din viața mea un spectacol, dar sunt convinsă că sunt multe femei care luptă pentru un drept ce le aparține: să își vadă propriul copil”, a declarat Roxana Vașniuc la Știrile Antena Stars.
Vedeta este hotărâtă să nu renunțe la lupta pentru fiica ei și plănuiește să apeleze la ajutorul instituțiilor statului pentru a rezolva conflictul pe cale legală. Ea susține că a adunat deja o serie de dovezi care demonstrează acțiunile fostului partener.
„Vreau să își vadă liniștiți de viața lor fără să ajungem foarte departe. După despărțire, mi-am dorit ca fetița să aibă o relație normală cu tatăl ei și așa sfătuiesc toți părinții. Apoi ușor a încercat să îndepărteze copilul de mine. Am tot felul de probe, de înregistrări, pe care le voi prezenta organelor competente”, a subliniat vedeta.
De la promisiunea din biserică la ruptura definitivă
Anunțul divorțului a fost făcut de Roxana Vașniuc încă din luna aprilie, prin intermediul unui mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare. Atunci, vedeta a lăsat să se înțeleagă că mariajul s-a destrămat din cauza lipsei de sinceritate și a trădării.
„Când am spus «Da», în biserică, am crezut că va fi pentru totdeauna! Am crezut că împreună vom depăși orice obstacol, ca mâna în mână vom trece prin bune și rele …. Am iubit, am iertat și am construit cu speranța că taina căsniciei este de neclintit! Dar am învățat că minciuna și trădarea sunt singurele care pot dărâma și cel mai înalt zid….
Nu forțez un drum acolo unde sinceritatea s-a pierdut. Astăzi, aleg divorțul ca formă de respect față de propria-mi persoană. Plec cu fruntea sus, știind că am oferit tot ce a fost mai curat, până la capăt!”, scria Roxana Vașniuc pe pagina sa de Instagram la momentul rupturii.